Muma si ciuma alesilor
Nebanuite sunt caile Domnului prin marea Casa a Poporului, pe unde salasluiesc vreo 500 de alesi ai neamului! Acestia, cand vor sa traga spuza pe turta lor, aproape nu-i auzi cum isi rotunjesc, in sus, lefurile – carora le spun indemnizatii, ca sa deruteze alegatorul si sa-l faca sa creada ca sunt necajiti ca nu iau si ei, ca tot omul, macar o leafa – leafa minima pe economie. Dar, cand vine vorba sa-l intrebi pentru ce ia indemnizatia cu pricina, de ce doarme in sala plenului Camerei parlamentare, de ce citeste ziarul in timpul programului de dezbatere a legilor, de ce lipseste, de ce se plimba pe banii contribuabilului si altele asemenea – alesul sare in sus ca ars si declara, cat il tin bojocii, ca la mijloc este o conspiratie care urmareste discreditarea unei institutii cu… muncitori sadea. „Ceea ce se intampla in Parlament este departe de ceea ce arata ori prezinta televiziunile, radiourile si celelalte mijloace de informare – ne declara, evident nemultumit, un deputat. Este o aberatie tot ceea ce se spune despre parlamentari, este o campanie impotriva legislativului prin care se urmareste discreditarea lui in ochii electoratului, ai tuturor cetatenilor”. Culmea este ca acelasi deputat declara, la fel de dezinvolt, ca „parlamentarul nu este obligat prin nici o lege, cu atat mai putin prin Constitutie, sa participe la activitatile din Senat sau Camera Deputatilor, deci nu-i obligat sa fie prezent in Parlament, iar daca este, totusi, prezent, nu-l obliga nimeni sa voteze. Indemnizatia pe care o primim nu-i salariu si nu implica obligativitatea prezentei noastre in Parlament, asa cum ar face-o, de pilda, un contract individual de munca cu un salariat”. Abia dupa aceste vorbe de duh parlamentar, mi-am dat seama de ce chiulul este la el acasa in Palatul Parlamentului, de ce majorarea indemnizatiilor este, pentru alesi, muma, iar indemnul la munca – ciuma!
E-adevarat ca, asa cum in orice padure, nu sunt doar…uscaturi, nici in Parlament nu-s toti de-o mama; legile adoptate – mai reusite sau mai putin bune – sunt, totusi, rodul unei activitati concrete, al muncii multora dintre deputati si senatori. Dar cand in tara este atata suferinta, cand acele legi – putine sau multe, bune sau rele – nu sunt respectate, cetateanul de rand nu vede decat…copacii cei rau crescuti si nu padurea in ansamblul ei. Cu atat mai mult cu cat chiar alesii insisi se straduiesc sa creeze imaginea cu pricina, in care, cand isi burdusesc buzunarele le fata vaca (deci au o mama buna), iar cand trebuie sa treaca la treba si sa le iasa ceva din maini – fug ca de ciuma!
Leon CHIRILA
