Ana Radovici Stere (VI)
La Bucovul Anetei, Stere si-a gasit linistea si a putut medita, a putut sa elaboreze sau sa definitiveze ultimele lui lucrari cu caracter social sau cultural-literar. Aici a scris el romanul-fluviu “In preajma revolutiei”, care l-a impus in literatura romana.
Bucovul a fost, intr-adevar, un loc de refugiu, dar nu de izolare pentru Stere. Pentru relaxare, se implica uneori in activitatea de pe domeniu, la plantatii (“asta este copac pus de mine”), la ferma de pasari etc. Aici cunoaste pe taranii din Bucov, care ii amintesc de cei de prin partile copilariei lui. Discuta indelung cu ei, le intelege problemele, il incanta acea sapientie frusta, rurala, iar bucovenii, la randul lor, il plac pe acest invatat si intelept sot al stapanei lor.
Reuseste sa se tina la curent cu miscarea culturala. Ana cumpara, prin librarie tot ceea ce aparea interesant in tara sau peste hotare si-si imbogateste biblioteca de la Bucov, dupa cum era abonata la multe reviste. Avand automobil, deplasarea la Bucuresti era usoara; mergeau la spectacole si nu lipseau niciodata de la vernisajul Salonului Oficial. Ana, iubitoare de arta, cumpara de fiecare data tablouri, grafica, mici sculpturi, rotunjindu-si colectia. Un Grigorescu, cumparat in 1907, a ajuns, nu demult in posesia Muzeului de Arta din Ploiesti.
Dar Stere, mai era preocupat si de cresterea fiului lor Ion, alintat Bibi. Era un baiat bun, dar cam nazbatios; facea destule pozne, care mai mult amuzau decat indignau pe cei din jur. Locuia la Bucov iar clasele primare le-a pregatit mai mult aici, cu tatal sau sau mergea in familia Ion Ionescu-Quintus, unde, alaturi de varul sau Nelu, erau “meditati” de tanarul invatator Neagu Stanescu pentru examenele de sfarsit de an pe care le dadeau la Scoala nr.1 de baieti. La fel a facut si cursul inferior (gimnaziul) ca elev pregatit in particular.
Faceau dese vizite, mai lungi sau mai scurte, la Bucov, la familia Anetei, care fusese repede acceptata de Stere, dupa cum si acesta fusese, la fel de repede, acceptat de ea. Veneau fratii ei, dar mai ales, copiii acestora, nepotii ei de diferite varste si spre sfarsitul perioadei interbelice veneau si copiii nepotilor. Era o lume vesela, ahtiata dupa cultura, dornica de aer curat, dar si de petreceri si viata mondena.
Printre cei care sunt oaspeti mai des aici este si Jeni, fiica lui George Ionescu, fostul primar al Ploiestilor, impreuna cu sotul ei, celebrul arhitect Duiliu Marcu si cu copiii lor Gina si Razvan. Sunt oaspeti aproape permanent aici, copiii fratelui mai mic al Anetei – Ion. Venea si fiul lui din prima casatorie (cu Marioara Voiculescu), Paul Ionescu-Quintus si cei mai mici, Mircea si Nelu. Mai veneau si copiii lui Alexandru, Ghita – care avea sa ajunga profesor universitar la Manchester – si Sandu – care avea sa moara la 25 de ani.
Stere iubea copiii. Discuta, se juca cu ei chiar. Nelu Quintus isi aminteste ca, pe cand era micut, Stere l-a pus sa spuna dupa el o propozitie mai dificila: “Calul trage carul”, pe care copilul a rostit-o cu convingere: “Tau tau tau”. Stere a facut mare haz si, de atunci, il striga numai asa.
Dar, la Bucov, pastra legaturi – nu numai prin corespondenta – cu multe personalitati politice si culturale. Cu cateva decenii inainte, in Franta se crease moda “pelerinajelor de la Aix”; artisti din toate generatiile simtindu-se obligati sa-l viziteze pe “maestrul Cezanne” in locul natal unde se retrasese. La fel s-au petrecut lucrurile si la Bucov. Au facut aici vizite, mai lungi sau mai scurte, de multe ori repetate, Nicolae Titulescu, Lucretiu Patrascanu, Mihail si Izabela Sadoveanu, Demostene Botez, Mihai Ralea, Petre Andrei, Grigore Iunian, Mihai Sevastor, Octav si Ioan Botez, George Calinescu, N.D. Cocea si multi alti ziaristi si publicisti. Pe toti acestia ii atragea la Bucov, desigur, in primul rand personalitatea lui Stere, dar conta foarte mult si ospitalitatea pe care stia s-o acorde “Coana Aneta”.
Dintr-odata, acest echilibru a fost sfaramat. La 26 iunie 1936, la Bucov, Constantin Stere a incetat din viata. Desigur, Aneta a fost zdrobita de durere, dar nu s-a lasat doborata, firea ei darza si constiinta ca are atatea de facut au sustinut-o. Multa, foarte multa energie a consumat pentru a organiza eternizarea memoriei sotului ei. Toalete de doliu, farpere, o inmormantare demna, serviciile religioase, parastasele si pomenile, nimic nu a fost uitat.
Era apoi familia. Avea un baiat de care trebuia sa aiba grija. Ii acorda ca si pana acum toata dragostea, dar si un plus de exigenta si are multumirea sa-l vada terminand, cu succes, Liceul “Sfintii Petru si Pavel” din Ploiesti (1937).
Mai era si domeniul de la Bucov pe care nu-l putea lasa de izbeliste. Am putea sa amintim doua lucruri. In toamna anului 1935, Halele Centrale din Ploiesti erau terminate, urmand sa fie inaugurate la 1 noiembrie. Dar nici comerciantii, nici producatorii nu se grabeau sa ocupe spatii in ea, socotind chiriile prea mari.
Ea a fost prima care a inteles importanta Halelor Centrale si primele doua tonete inchiriate au purtat firma “Ferma Ana C.Stere-Bucov”. Dupa cum, tot ea,a fost primul producator care a incheiat contract pentru pasteurizarea laptelui. Ar mai fi de adaugat ca ferma Ana C.Stere a fost prezenta la toate editiile Expozitiei-targ a judetului de la Bariera Bucuresti (azi hipodromul) obtinand, in fiecare an, premii si mentiuni.
Toate marile necazuri prin care a trecut Romania au fost si ale ei: ciopartirea tarii, scurta, dar apasatoarea dictatura legionara, razboiul, bombardamentele, venirea rusilor. Le-a suportat pe toate si le-a facut fata, gasindu-si refugiul in munca. A venit, insa, reforma agrara din 1945. Mai trecuse prin doua reforme, dar aceasta era cu totul altfel. Comisiile erau dusmanoase, chiar oamenii din sat se schimbau de la zi la zi, mai ales cei tineri, agitati de comunisti. A inteles acest lucru cu claritate ca aceasta “reforma” este doar o etapa in lichidarea lumii ei. Cu discretie, si-a mutat obiectele dragi si amintirile (tablouri, covoare, piese de mobilier, bibelouri) ducandu-le in casa ei de la Bucuresti. A mai trait acolo, cu demnitate, inca patru ani, asistand la prabusirea valorilor in care crezuse o viata intreaga.
Paul D.POPESCU
