Toata lumea se intreaba de ce un investitor strain a bagat o gramada de banet in fostul sediu din Sinaia al Cooperativei de Credit Albina. 150.000 de euro a platit cipriotul Andreas Georgiou pentru o cladire darapanata si 700 de metri patrati de teren aferent. Acesta a mai cerut si primit de la Consiliul Local inca 326 de metri patrati de teren in concesiune. In realitate, terenul reprezinta o mina de aur, fiind amplasat in centrul statiunii, exact langa Hotelul Intenational. De fapt, in imediata vecinatate sunt 5 hoteluri care, dupa cate cunoastem, toate au clientela suficienta. Initial, s-a vorbit ca noul investitor ar dori sa ridice un restaurant si sa amenajeze o parcare. Acum se dovedeste ca planurile sunt altele, mult mai marete. Langa „International” va aparea un concurent demn de luat in seama: un hotel de 10 etaje, modern, luxos, cu tot ce-i trebuie pentru a atrage turistii. Deocamdata lucrarile sunt in stadiul amenajarii terenului, dupa ce a fost rasa cladirea veche. Insa, cum investitorul are putere financiara e posibil ca investitia sa inainteze foarte repede. Apropo, sa nu uitam, se pare ca Georgiou ar fi un fel de ruda cu alt cipriot descalecat in Sinaia, care detine controlul hotelului New Montana.
D.DIMACHE

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentINCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorLovitura de teatru: