In editia de vineri, 19 martie, va anuntam ca un angajat al Primariei Ploiesti a suferit un atac cerebral, din cauza micsorarii salariului, intrand in coma. Din declaratiile de atunci ale colegilor sai am retinut ca impasul financiar care i-a si provocat accindentul vascular era o consecinta a legii salarizarii unitare, aplicate sistemului bugetar. Ilie Dumitru, un barbat in varsta de 59 de ani, a fost, pana ieri de dimineata, angajat in cadrul Serviciului Resurse Umane si Administrativ – in functia de referent – din cadrul Primariei Ploiesti. Lucra in administratia locala de 10 ani. Daca la serviciu a reusit sa-si indeplineasca obligatiile care i-au revenit, Ilie Dumitru s-a dat batut in lupta cu viata, problemele si datoriile grabindu-i sfarsitul – dupa cum sustin fostii colegi. Rata la banca – in valoare de 450 de lei – pe care acesta trebuia sa o plateasca era prea mare pentru salariul diminuat prin efectul legii salarizarii amintite la numai 800 de lei. Barbatul, la vederea „fluturasului” cu suma fatidica, s-a prabusit, pur si simplu, fiind transportat, initial, la Spitalul Judetean de Urgenta, iar, de aici, la Sectia de Neurochirurgie a Spitalului Floreasca, din Bucuresti, din cauza starii grave in care se afla. Acolo, a si decedat devenind, astfel, prima persoana sacrificata pe altarul legii salarizarii unitare.
Marius GHEORGHE














