Odata cu venirea primaverii, a demarat si campania agricola specifica acestui anotimp. O suprafata de 90.000 de hectare din judetul Prahova este prevazuta a fi insamantata cu porumb, floarea-soarelui, cartofi, plante de nutret, orzoaica sau ovaz. Pe 60.000 de hectare de teren arabil urmeaza sa fie cultivat porumb, iar floarea-soarelui – pe alte 10.000 de hectare. Pe restul terenului, este prevazut sa se insamanteze legume, cartofi, lucerna, trifoi, orzoaica de primavara si ovaz. “Multi producatori inviduali, cat si ferme, au inceput activitatea de insamantare. Deja au fost cultivate 10.000 de hectare cu porumb, 4000 de hectare cu floarea-soarelui, 3000 de hectare cu cartofi si 1600 de hectare cu legume. Din cate se pare, in Prahova, o sa avem un an bun pentru agricultura”, ne-a declarat inginerul Marian Marcu, purtator de cuvant al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Prahova. Specialistii acestei institutii sunt de parere ca sezonul rece a adus o cantitate insemnata de apa in sol, favorabila insamantarilor. Prin urmare, cantitatea mare de zapada care s-a asternut pe terenurile agricole in iarna a redus deficitul de apa cauzat de seceta din toamna anului trecut. Judetul Prahova detine o suprafata de 145.000 de hectare de teren arabil, dintre care 90.000 sunt pentru culturile de primavara. Din pacate, mai sunt si 10.000 de hectare necultivate, adica parloaga !
Alex POLICALA














