In intentia de a stopa, cat de cat, fenomenul lichidarii fermelor si sacrificarea „pe banda rulanta” a animalelor detinute in proprietate, din cauza efectelor crizei, Executivul a decis acordarea unui sprijin financiar diferentiat producatorilor de lapte sau de produse lactate. Este vorba, exclusiv, despre acei fermieri care livreaza, anual, pe piata, cantitati mai mari de 10.000 de litri de lapte, bugetul alocat de Ministerul Agriculturii pentru acest tip de sustinere financiara fiind de aproximativ 5 milioane de euro, suma provenita din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA).
Termenul limita pentru depunerea cererilor de obtinere a acestor subventii comunitare, de catre agricultorii interesati, este 14 mai 2010. Sprijinul financiar va fi acordat diferentiat, in functie de cantitatea de lapte livrata pietei, astfel:
u 200 de euro/ferma – pentru cei aproximativ 5.700 de agricultori care livreaza, anual, pietei, intre 10.000 si 20.000 de litri de lapte;
u intre 236 si 2.360 de euro/ferma – pentru cei 5.154 de producatori care livreaza, anual, intre 20.001 si 200.000 de litri de lapte si produse lactate;
u 2.000 de euro/ferma – pentru cei 273 de producatori care livreaza, anual, intre 200.001 si 500.000 de kilograme de produse lactate;
u 1.200 de euro/ferma – pentru cei 140 de producatori care livreaza, anual, peste 500.000 de kilograme de produse lactate.
De asemenea, potrivit actului normativ aprobat de catre Guvern, pentru a beneficia de aceste subventii, fermierii mai trebuie sa indeplineasca si urmatoarele conditii: sa fie persoane juridice si/sau fizice autorizate, atestate prin certificatul de inregistrare la Oficiul National al Registrului Comertului; sa fie inscrisi ca detinatori de cote de livrari de lapte la Agentia de Plati si Interventii in Agricultura; productia livrata pe piata sa fie mai mare de 10.000 de litri de lapte, anual.
C. DUMITRU