Reprezentantii Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca Prahova sustin ca piata fortei de munca s-a diversificat, iar conditiile impuse de catre angajatori nu mai cuprind – decat foarte rar – cerinte legate de varsta, sau “experienta in acelasi tip de activitate”. In evidentele oficiale se afla, in prezent, 29.938 de someri, dintre care 1.919 au studii universitare, in timp ce 6.954 au studii liceale si postliceale, iar 21.065 au studii primare, gimnaziale sau profesionale. Celor peste 6000 de tineri cu varste cuprinse intre 16-29 de ani le este la fel de greu ca si celor mai in varsta sa-si gaseasca o slujba pe masura pretentiilor. Din aceasta categorie, peste 400 sunt proaspeti absolventi de studii superioare. Peste 1000 de persoane au absolvit anul trecut un liceu sau o scoala postliceala si isi cauta de lucru. “Nu mai este relevanta scoala absolvita, angajatorii dorind doar persoane care cunosc meserie ori sunt suficient de motivate pentru a invata repede si pentru a dori efectiv sa munceasca intr-un domeniu. Nu exista nicio tendinta in reusita reincadrarii in munca a unor persoane, dintr-o anumita categorie de varsta. Saptamana trecuta a fost reactualizata lista posturilor oferite de angajatori. Sunt 333 de locuri vacante dintre care doar pentru 12 este solicitata existenta studiilor universitare, dar nu si conditii legate de varsta”, ne-a spus Sorina Florescu, consilier pe relatii cu media din cadrul AJOFM Prahova. Paradoxal, desi criza face tot mai multe victime, cei care vor cu adevarat sa mearga sa munceasca, isi gasesc de lucru. 4.224 de someri din aproape toate categoriile de varsta au reusit sa-si gaseasca locuri de munca anul acesta, in timp ce numai 1.617 de persoane au fost disponibilizate in aceeasi perioada. Se pare ca au trecut vremurile in care societatile comerciale doreau sa angajaze doar persoane sub 30 de ani. “Categoric, tinerii, mai ales cei cu studii superioare, intampina cele mai mari dificultati in gasirea unei slujbe, deoarece sunt si foarte pretentiosi la salariu si la mediul de lucru. Cei cu studii medii – precum un liceu sau o scoala profesionala – reusesc sa se angajeze mult mai usor. Oricum, angajatorii pun accentul pe calificare, pe motivatie, pe rabdare, pe corectitudine, pe capacitate de efort si pe experienta”, a mai precizat purtatorul de cuvant al AJOFM Prahova. “De multe ori ezit in angajarea de tineri, deoarece, destul de multi sunt neseriosi, si pleaca repede la concurenta”, ne-a spus administratorul unei firme. Pe lista locurilor vacante si vizate de persoanele cu studii superioare sunt in prezent posturi precum asistent director, asistent vanzare, secretar, sau inspector de resurse umane care nu au cerinte legate de experienta.
Alex POLICALA















