CSU Asesoft – BCM U Piteşti 92-54 (25-19, 25-13, 26-11, 16-11)
Alb-albaştrii au început partida vizând o victorie care să le confere posibilitatea unui meci decisive marţi, de la ora 17, la Piteşti. Debutul de partidă nu a fost grozav, primul sfert fiind unul al aruncărilor libere şi al faulturilor tehnice. Încet, încet, am putut vedea şi baschet, lucrurile întrând pe făgaşul normal.
Griffith a acumulat destul de repede trei greşeli personale, astfel că Arnautovic a mutat cu Ilic sub panou, alături de Căruţaşu. După un coş de trei puncte şi câteva recuperări, Cepulis a intrat într-un con de umbră în faza ofensivă. Primele zece minute au adus o singură fază spectaculoasă, dunkul lui Ilic, iar Asesoft era în avantaj 25 la 19.
Momentele tensionate au alternat cu deciziile controversate ale arbitrilor, care au fragmentat excesiv jocul. Kabengele şi Szijarto au reuşit să marcheze de la distanţă, Ilic a recuperat tot ce s-a putut, iar după 6 minute CSU conducea la 10 puncte diferenţă, 37 la 27. Liviu Dumitru, Vujacic, Bilos şi Pavlovic au încercat să ţină Piteştiul aproape pe tabelă, dar până la pauza mare lucrurile erau clare: 50 la 32 pentru gazde.
Cătălin Burlacu (cel mai bun marcator al meciului) şi-a intrat în mână, iar diferenţa a crescut treptat, Asesoft îndreptându-se către o victorie confortabilă (63 la 32, minutul 4). Singurul moment de îngrijorare pentru CSU a rămas accidentarea lui Ilic, care s-a lovit serios la cap şi a trebuit să meargă la spital după meci.
Până la final, Arnautovic a rulat întreg lotul, scorul final spunând practic totul: 92 la 54. Apărare bună, atac prolific…dar multe de demonstrat şi de acum încolo!
Alte detalii si statistici veti putea citi pe www.csuasesoft.ro