Deputatii au adoptat tacit, ieri, o propunere legislativa care prevede cresterea la 50 de ani a limitei maxime de varsta pana la care pot fi mentinuti in activitate soldatii si gradatii voluntari.
Acest proiect a fost avizat negativ de Comisia pentru aparare deoarece presedintele Traian Basescu a promulgat recent o lege care prevede ca cetatenii cu varste intre 18 si 45 de ani pot fi recrutati si angajati ca soldati si gradati voluntari, modificand, astfel, limita maxima de varsta care, initial, a fost de 40 de ani.
Propunerea legislativa a fost initiata de mai multi parlamentari ai PDL, minoritati si PSD. Termenul de dezbatere si vot final era 8 aprilie, iar acesta, fiind depasit, pro-punerea legislativa se considera adoptata tacit.
Camera Deputatilor este prima sesizata cu acest proiect, Senatul este forul decizional.














