Daca procurorii pot solicita, inca, internarea obligatorie a persoanelor cu tulburari psihice, care reprezinta un pericol atat pentru ei insisi, cat si pentru societate, mai nou, conform unui proiect de lege al Ministerului Sanatatii, acestia ar putea avea doar posibilitatea de a autoriza aceasta decizie. Proiectul se doreste a fi in concordanta cu jurisprudenta Curtii Europene.
In conformitate cu noile prevederi, internarea obligatorie a persoanelor dependente de droguri, alcool, sau care sufera de afectiuni psihice grave, nu se va mai realiza la cererea Parchetului, ci doar la solicitarea: fie a familiei persoanei, fie a reprezentantilor serviciilor abilitate din cadrul administratiei locale, fie a medicului de familie sau a medicului psihiatru care are in ingrijire pacientul si – nu in ultimul rand – la solicitarea reprezentantilor politiei, ai jandarmeriei sau ai…pompierilor.
Totusi, daca Parchetul considera ca internarea obligatorie nu se justifica, poate dispune efectuarea unui nou examen psihiatric, de catre o alta comisie, alcatuita din directorul spitalului, doi medici psihiatri si un medic de alta specialitate. Decizia acestei comisii va fi adusa la cunostinta procurorului.
Ca noutate, in proiect se mai stipuleaza ca in cadrul unui proces, pacientul va fi audiat de catre judecator numai daca starea de sanatate a acestuia din urma o va permite. In caz contrar, judecatorul se va deplasa la spitalul unde este internat! Instanta va fi obligata sa decida de urgenta, sedinta nefiind publica.
(F.T.)