Falsi inspectori OPC controleaza buticurile de pe DN1


In ultima vreme, mai multi agenti economici (cu precadere din zona Pucheni – Potrigrafu) au sesizat conducerea Oficiului de Protectie a Consumatorilor (OPC) Prahova despre faptul ca ar fi fost „calcati” de falsi inspectori ai amintitei institutii care, in schimbul unor sume de bani, le-au promis ca-i lasa neamendati.
Directorul oficiului – Corneliu Buzu (in foto) – ne spunea ca, in cateva dintre situatiile amintite, a facut verificarile de rigoare, la fata locului. Numai ca, fiind sesizati la una-doua zile de la petrecerea faptei, n-au mai gasit nici urma de borfas. „Este foarte posibil ca sesizarile sa fie adevarate, numai in urma cu doi ani fiind arestati, in judetul nostru, noua falsi inspectori. Acestia controleaza, cu precadere, buticurile micute, unde stiu ca pot impresiona, mai exact sa induca frica. Buni cunoscatori ai cuantumurilor amenzilor, borfasii le propun comerciantilor ca, in schimbul unei spagi de 2-3 milioane lei, de pilda, nu li se mai intocmesc procese-verbale pentru ilegalitatile depistate, deci scapa de o amenda de 10 milioane lei” – a adaugat Corneliu Buzu.
Pentru descurajarea unor astfel de fapte, OPC Prahova reaminteste, pe aceasta cale, agentilor economici ca, inspectorii acestei institutii nu au voie sa solicite nici o suma de bani firmelor controlate. In urma unei sanctiuni contraventionale, agentii economici au obligatia de a achita cuantumul amenzii la Trezorerie, OPC Prahova primind doar copia chitantei de varsamant. De asemenea, ori de cate ori le trece pragul vreo echipa de inspectori, agentii economici trebuie sa le solicite legitimatiile de serviciu, concomitent cu inscrierea datelor de identitate in Registrul unic de control al unitatii. Daca acestea nu corespund cu cele reale, atunci sa sesizeze imediat OPC Prahova si Politia. Si inca un amanunt: membrii diverselor organizatii neguvernamentale din domeniul protectiei consumatorilor au doar dreptul de a informa/consilia agentii economici, „nu si dreptul de control”.
D. CONSTANTIN