Daca, in urma cu trei ani, fostul premier Calin Popescu Tariceanu spunea ca va pune “presiune” pe Ministerul Educatiei pentru implementarea programului “Un laptop pentru fiecare elev”, directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) a emis deja un proiect de decizie prin care si detinutii sa aiba …calculatoare.
Astfel, “in situatia in care penitenciarul nu poate asigura calculatoare din dotarea proprie in vederea sustinerii activitatilor de educatie, isi pot aduce calculatoarele personale detinutii care nu au fost sanctionati in ultimele 6 luni”. Desigur, respectivele persoane condamnate trebuie sa indeplinesaca si anumite conditii, cum ar: sa participe, de cel putin un an, la activitatile de instruire scolara, sa urmeze cursuri universitare ori de calificare profesionala etc..
Desigur, exista si restrictii, in sensul ca “administratia locului de detinere stabileste spatiile si intervalele orare in care persoanele condamnate pot utiliza calculatoare per-sonale si ia masuri pentru asigurarea integritatii acestora in perioada cand nu sunt utilizate” fiind “interzise pastrarea si utilizarea calculatoarelor in camerele de detinere”.
Directorul inchisorii “desemneaza o persoana, din cadrul sectorului IT, care verifica licentele de utilizare a programelor insta-late, starea fizica si tehnica, programele de functionare si programele instalate”.
Interesanta este si metoda de achizitionare a calculatoarelor, daca penitenciarul nu are in dotare asa ceva: “Cumpararea calculatoarelor de catre persoanele condamnate, din bani personali, se realizeaza prin punctul comercial amenajat in incinta locului de detinere” si este permisa “numai cumpararea echipamentului ca intreg, fiind interzisa achizitionarea componentelor unitatii centrale in vederea asamblarii”.
Directorul poate dispune, ca, la cel mult patru luni, sa se procedeze la “o verificare inopinata integrala” a calculatoarelor.
Calculatorul urmeaza calea… detinutului atunci cand acesta este transferat la un alt loc de detentie. Nu in ultimul rand, acesta ramane la beneficiar daca a fost primit de la o fundatie, asociatie sau persoana fizica drept donatie, iar persoana condamnata nu a fost vizitata de familie in ultimele 12 luni.
Am stipulat numai cateva dintre dispozitiile ANP cu privire la dotarea detinutilor cu calculatoare. Urmeaza pasul urmator – dezbaterea – n-am zis “presiunea” – in Pralment si vom avea un nou program : “Detinutul si calculatorul”.
(F.T.)














