Potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori Bucuresti, conducerea Uztel Ploiesti va propune actionarilor, in adunarea generala de luna viitoare, sa majoreze capitalul cu 19,2 mil. lei (aproape 4,7 mil. euro) prin aport in numerar din partea acestora. Asociatia Salariatilor companiei (PAS), care detine 81,22% din actiuni, urmeaza sa contribuie cu 16,7 mil. lei (4,1 mil. euro) la operatiune, din care suma de 2,2 mil. lei reprezinta angajamentele de investitii asumate prin contractul de privatizare incheiat cu Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) aferent anului cinci.

In urma operatiunii, capitalul companiei ar urma sa se majoreze la 30,2 mil. lei (7,36 mil. euro).