Reprezentantii Curtii de Apel Ploiesti vor sa afle ce anume cred cetatenii despre actul de justitie. De aceea, judecatorii de aici vor imparti chestionare legate de activitatea lor.
Proiectul, denumit „Pentru o justitie mai aproape de cetatean”, se va derula intre 15 si 19 martie si are ca scop cunoasterea perceptiei publicului fata de actul de justitie. Procurori, avocati, jurnalisti si justitiabili vor primi chestionare prin care vor fi invitati sa-si spuna parerea despre activitatea judecatorilor de la Curtea de Apel Ploiesti, precum si de la cele trei tribunale si 14 judecatorii arondate.
Cei chestionati pot sa-si pastreze anonimatul, chestionarele urmand sa fie depuse intr-o urna ce va fi special amenajata la sediul Curtii de Apel, situat in zona Halelor Centrale din Ploiesti.