“Dorim infiintarea unui Ordin al grefierilor, sau a unui Colegiu al grefierilor, sau oricum s-ar numi acesta, numai sa avem un for care sa ne reprezinte. Dupa cum magistratii au Consiliul Superior al Magistraturii, vrem ca si noi sa ne rezolvam, in «bucataria» proprie, pe cale legala, desigur, problemele si , nu in ultimul rand, sa scapam de hatisul birocratic”, ne-a spus ieri, presedintele executiv al Sindicatului ProJust, Eugen Purcaru. “Hatisul birocratic” ne-a fost exemplificat de catre interlocutorul nostru astfel: „Pentru o promovare, unui grefier ii trebuie avizul favorabil de la judecatorie, apoi de la tribunal, apoi de la curtea de apel, apoi de la Ministerul Justitiei, apoi de la Consiliului Superior al Magistraturii “. Pe cale de consecinta, se va solicita ministrului Justitiei, ca, in timp de doua saptamani, sa-si dea acordul pentru infiintarea “unui altfel de CSM, numai al grefierilor” care sa aiba in competenta exclusiv problemele acestora.
Prin infiintarea acestui ordin, “dupa modelul german”, in opinia lui Eugen Purcaru s-ar simplifica lucrurile in multe privinte si, mai ales, in ceea ce priveste sus amintita birocratie. “Da, este normal ca actualul CSM sa se ocupe mai mult de problemele magistratilor dar, pe de alta parte, consideram ca este la fel de normal sa avem si noi infiintat un ordin”.
Interlocutorul nostru ne-a mai precizat ca infiintarea unui organism superior nu ar presupune remuneratie mai mare pentru cei care vor face parte din structurile acestuia, “ci doar o munca in plus“.
Si, in context, daca in unele ziare s-a anuntat ca, in maximum doua saptamani, grefierii vor intra din nou in greva, vicepresedintele ProJust a tinut sa ne lamureasca: “Afirmatia este rupta din context. Nu avem de gand sa facem greva in urmatoarele doua saptamani, ci sa cerem, dupa cum am mai spus, ca ministerul sa-si dea acordul in aceasta perioada de timp pentru infiintarea noii structuri. Desigur, prin specificul nostru, este posibil sa avem, in viitor, diverse forme de protest, dar nu s-a avansat niciun termen limita pentru a fi declansata vreo astfel de actiune. Deocamdata, vrem numai infiintarea unui Colegiu al Grefierilor”.
(F.T.)













