Noua politica ?

Daca nu va avea sanse la promovare dupa primele cinci etape, conducerea echipei Petrolistul Kaproni Boldesti a anuntat ca va face tot posibilul sa ajute celelalte echipe din judetul nostru sa-si realizeze obiectivele. Mai pe romaneste, va lupta pe viata si pe moarte cu orice adversar al celor de la Conpet, Teleajen sau Filipesti, la promovare sau la retrogradare, iar, daca va fi cazul, o va „lasa mai moale” cand va veni vorba despre duelurile judetene. Cel putin asa suna „teoria” expusa de George Negoitescu, „practica” urmand sa o vedem transpusa pe gazon, peste cateva saptamani.
Nu va fi vorba despre un „blat” intre echipele prahovene, ci despre o „fratie”, inteleasa in folosul fotbalului, unul care, cel putin in Prahova, este macinat de orgolii, ca sa ne exprimam elegant, sau „cordeala”, daca este sa alegem cel mai potrivit cuvant care sa descrie ce se intampla intre granitele acestui judet. Ar fi o premiera ca gruparile de la noi, din esalonul trei, sa vorbeasca aceeasi limba, dupa ani buni in care, „aliatii” au fost mai usor de gasit prin alte judete, chiar Kaproni fiind una dintre echipele care nu au facut altceva decat sa se ghideze dupa proverbul „sa moara si capra vecinului”. De urmarit…
Marian DIMA