Asa cum precizam intr-un recent numar al cotidianului nostru, reprezentanti ai Agentiei de Dezvoltare Regionala (ADR) Sud-Muntenia, cu sediul la Calarasi, au prezentat, la Ploiesti, stadiul proiectelor depuse in cadrul Programului Operational Regional (REGIO) pentru accesarea de fonduri nerambursabile, necesare demararii unor investitii publice. Reamintim cititorilor nostri ca, in afara Prahovei, ADR Sud-Muntenia mai are in componenta judetele Ialomita, Calarasi, Dambovita, Arges, Teleorman si Giurgiu.
Revenind la intalnirea mentionata, s-a precizat faptul ca, pana la inceputul lunii in curs, cei interesati (societati comerciale, asociatii ce reprezinta mediul de afaceri, camere de comert si industrie, institutii ale administratiei publice etc) au depus, in total, 326 de proiecte. Dintre acestea, 63 de proiecte au fost respinse de catre comisia de evaluare, 3 proiecte au fost retrase de catre titulari, iar in alte 3 cazuri, executantii proiectelor au renuntat la semnarea contractului de accesare a subventiei, intrucat nu dispuneau de fondurile proprii aferente co-finantarii investitiei. Diferenta, insemnand 257 de proiecte, se afla, au precizat expertii ADR Sud-Muntenia, in diferite etape ale procesului de evaluare. Ca urmare, autorii lor mai au de asteptat pana cand vor afla daca vor primi sau nu subventiile de care au atata nevoie, pentru demararea afacerilor mult visate.
* Prahovenii, interesa¡i mai ales de modernizarea microintreprinderilor
Expertii Comisiei Europene au structurat Programul REGIO – care a inceput in anul 2007 si se va finaliza in 2013 – pe cinci domenii de activitate (denumite, in limbaj comunitar, „axe prioritare”). Judetul Prahova figureaza cu 10 proiecte depuse in domeniul „Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor”, din totalul celor 25 inregistrate pana acum. Din suma totala a subventiei alocata acestui domeniu de activitate, in valoare de 27,28 de milioane de euro, semnatarii celor 25 de cereri solicita, cumulat, doar 3,43 de milioane de euro. Prin urmare au mai ramas aproape 24 de milioane de euro care isi asteapta potentialii beneficiari, cu conditia, ca acestia sa „dea bice” intocmirii proiectelor si, mai mult decat atat, ca aceste proiecte sa fie declarate si eligibile, de catre comisiile de evaluare. Potrivit Ghidului solicitantului, valoarea maxima a ajutorului nerambursabil ce poate fi acordat unei microintreprinderi (pentru a-si moderniza activitatea, astfel incat sa se poata adapta cerintelor unei economii de piata dinamice) este de 200.000 de euro. In cazul in care firma in cauza are ca obiect de activitate transportul de marfa sau de calatori, cuantumul maxim al subventiei se reduce la 100.000 de euro. Subventia se poate utiliza, dupa caz, pentru achizitionarea de sisteme IT, de echipamente si tehnologii de fabricatie noi, moderne, pentru activitatea de productie sau cea de prestari servicii, pentru construirea/extinderea sau modernizarea spatiilor de productie. Potrivit legii, in categoria microintreprinderilor intra cele cu pana la 9 salariati, si care realizeaza o cifra de afaceri anuala sau detin active totale de pana la doua milioane de euro, in echivalent lei.
Pe locul secund in privinta interesului manifestat de intreprinzatorii prahoveni se afla „Axa prioritara 5.2: Crearea, dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de turism, pentru valorificarea resurselor naturale si cresterea calitatii serviciilor turistice”. Conform precizarilor Marianei Visan, director adjunct la departamentul “Organism Intermediar” din cadrul ADR Sud-Muntenia, alocarea financiara nerambursabila este, in acest caz, de 32,87 milioane de euro, in schimb, „solicitarile pentru cele 24 de proiecte depuse (7 fiind din Prahova, dintre care 3 admise la finantare) acopera bugetul disponibil, desi multe nu vor fi declarate eligibile ! Acesta este, de altfel, si motivul pentru care depunerea proiectelor in cadrul acestui domeniu va fi suspendata, incepand cu data de 25 februarie a.c., ora 12.00”. Unul dintre proiectele prahovene al caror contract de finantare a fost deja semnat este cel referitor la „Restaurarea si punerea in valoare a Ansamblului medieval al fostei Manastiri Varbila”, beneficiar fiind Parohia Varbila, din comuna Iordacheanu. Bugetul total alocat acestui proiect este de 8.214.351 de lei, din care asistenta nerambursabila reprezinta 6.656.946 lei.
C. DUMITRU














