La sfarsitul anului anterior, in judetul nostru isi castigau, painea, fiind angajati cu acte in regula, 176.039 de persoane, numar in scadere cu 1.893 de persoane comparativ cu luna noiembrie 2009, potrivit datelor comunicate de Directia de Statistica Prahova. Aceasta scadere a efectivului de salariati a avut, ca principala cauza, precum se stie, criza economico-financiara, drept pentru care si rata somajului in decembrie 2009 a fost de 9 la suta, fata de doar 3,9 la suta, in decembrie 2008.
Cat priveste castigul salarial mediu net, acesta a fost, in decembrie trecut, de 1.376 de lei, nivel in crestere cu 7,1 la suta fata de luna noiembrie 2009. In schimb, comparativ cu luna decembrie a anului precedent, acest indicator esential al nivelului de trai a inregistrat, in decembrie 2009, o scadere cu 4,9 la suta.
(C.D.)














