Elevii de clasa a XII-a încep, săptămâna viitoare, confruntarea cu examenul de bacalaureat, cu proba orală la limba şi literatura română, care, pentru prima dată, este programată în timpul anului şcolar.
Împrumutând modelul francez, fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a schimbat structura examenului de bacalaureat, reducând numărul de probe şi mutându-le pe cele orale în timpul anului şcolar. Astfel, elevii vor da trei examene orale, la română (şi limba maternă), limbă străină şi informatică (competenţe digitale)şi trei examene scrise la română (şi limba maternă), matematică sau istorie, în funcţie de profil, şi la o altă materie din aria curiculară a profilului urmat la liceu. Miza schimbării este introducerea unor certificate de competenţe la examenele orale, care sunt recunoscute la nivel european şi pot servi la angajare.
Cititi mai multe pe www.ezv.ro.