Prima medalie la biatlon
Reka Ferencz a câştigat medalia de aur în proba individuală de 12,5 km de biatlon, din cadrul Campionatelor Mondiale de juniori de la Torsby (Suedia).
Biatlonista a terminat traseul în 42 de minute şi 5,1 secunde, cu 1 minut şi 1,3 secunde mai puţin decât Karolin Horchler (Germania), care a terminat pe locul doi. Acesta este primul titlu mondial pentru biatlonul românesc.
Reka Ferencz va participa la Jocurile Olimpice de la Vancouver, care va debuta pe 12 februarie 2010.
AIBA vrea reducerea suspendãrii de 11 ani dictate împotriva lui Obreja
Asociaţia Internaţională de Box Amator (AIBA) a făcut apel la decizia propriei Comisii de Disciplină, care l-a suspendat pe preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, pentru 11 ani, cerând reducerea sancţiunii, informează site-ul oficial al forului mondial.
“Asociaţia internaţională a făcut apel la decizia Comisiei de Disciplină a forului din data de 20 de ianuarie şi a cerut reducerea suspendării lui Rudel Obreja la o perioadă mai rezonabilă”, se arată pe site-ul oficial al forului mondial. Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, a fost suspendat 11 ani de federaţia internaţională pentru că nu a respectat o sancţiune anterioară dictată de Comisia de Disciplină a AIBA şi pentru că a prezentat documente falsificate în cursul unei proceduri disciplinare.Totodată, federaţia română a primit o amendă de 15.000 de franci elveţieni, o suspendare pe timp de o lună şi interdicţia de a mai organiza competiţii sub egida AIBA, până când îşi va lua angajamentul formal că va respecta Regulamentul tehnic şi competiţional al federaţiei internaţionale de box şi va impune sportivilor să poarte căşti de protecţie la toate competiţiile.Comisia de Disciplină a AIBA a luat aceste decizii pentru că Obreja nu a respectat termenii unei suspendări de doi ani, care a fost confirmată atât de Comisia de Apel, cât şi de Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
Obreja a fost suspendat şi pentru faptul că a permis ca sportivii să boxeze fără căşti de protecţie la finalele Cupei României din 16-19 februarie 2009, ceea ce reprezintă “o gravă abatere de la Regulamentul tehnic şi competiţional al AIBA, prin punerea în pericol a sănătăţii boxerilor”.În al treilea rând, preşedintele FR Box este acuzat că a prezentat probe falsificate Comisiei de Disciplină, în scopul de a o îndrepta pe o pistă greşită.
Pe lângă suspendarea de 11 ani, care va intra în vigoare imediat după expirarea celei de doi ani, Obreja a primit şi o amendă de 20.000 de franci elveţieni. Costurile de judecată vor fi suportate în mod egal de Obreja şi de forul de la Bucureşti, iar eventualele apeluri la aceste sancţiuni nu vor afecta efectele imediate ale deciziilor Comisiei de Disciplină.
Obreja a declarat că şi el a făcut apel la decizia asociaţiei internaţionale de a-l suspenda 11 ani.















