Banii Europei trebuie munciti
Ajutor conditionat
De la 1 ianuarie 2007, Romania trebuie sa reuseasca sa cheltuiasca 9 milioane de euro pe zi, fonduri europene. Daca va fi sau nu capabila, vom vedea atunci. Capacitatea de absorbtie oricum trebuie pregatita din timp. Cum decurg astazi lucrurile am vrut si noi sa aflam, urmarind procedurile de accesare a fondurilor prin programul SAPARD, pentru dezvoltare rurala si agricultura.
Prahovenii pot obtine fonduri SAPARD nerambursabile intocmind proiecte de finantare pentru a infiinta diferite ferme sau a cumpara utilaje agricole. „Drumul” pe care trebuie sa il parcurga posibilii beneficiari este, insa, lung si anevoios. In primul rand, solicitantul trebuie sa indeplineasca anumite conditii, prima dintre ele fiind aceea de a face dovada ca detine suma necesara cofinantarii. Apoi, sa dovedeasca faptul ca detine teren, daca solicita credit pentru constructie sau ca il are in arenda, daca investitia este pentru o ferma vegetala. Persoanele fizice sunt excluse de pe lista posibililor beneficiari. Persoanelor fizice autorizate sau SRL-urilor solicitante li se impune sa nu aiba datorii la stat. Odata indeplinite aceste cerinte, oamenii primesc „Ghidul Solicitantului”, in care sunt enumerate toate cheltuielile eligibile, documentele necesare pentru obtinerea finantarii precum si criteriile tehnice specifice investitiei.
Solicitantii – „pusi pe drumuri”
Alergatura abia acum incepe, deoarece pe langa cererea de finantare, posibilul beneficiar trebuie sa ataseze dosarului o multime de documente specifice, cum ar fi: studiul de fezabilitate, avizele de mediu, cele sanitar-veterinare, certificat de urbanism, plan de afaceri, ultimul bilant contabil si altele. Cand toate aceste documente sunt finalizate, atunci se poate spune ca proiectul este aproape gata. Reprezen-tantii Oficiului Judetean pentru Consultanta Agricola (OJCA) spun ca aceasta prima parte dureaza cam o luna de zile, iar daca se intarzie intocmirea dosarului este vina posibilului beneficiar. „Noi nu avem ce sa le facem. Daca ne aduc toate actele trimitem dosarul pentru declararea eligibilitatii, daca nu… Sunt persoane care au venit in iarna si s-au mai prezentat abia acum la noi”, ne-a spus Cornelia Pruna, sef serviciu OJCA. Daca a reusit sa „adune” toate documentele necesare, potentialul beneficiar trebuie sa mearga apoi la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, unde dosarul este din nou verificat. Dupa reverificare, se trece la intocmirea propriu-zisa a proiectului, care se poate efectua in trei moduri: pe cont propriu – conform explicatiilor din Ghid, prin Agentia Nationala pentru Consultanta Agricola – pe baza informatiilor oferite de specialisti sau prin societati specializate de consultanta care acorda asistenta completa. „Pentru proiectele mai mici de 10.000 de euro sunt preferate sfaturile Agentiei, iar pentru celelalte care pot ajunge si la 4 milioane de euro trebuie consultata o firma de specialitate cu care ia legatura posibilul beneficiar. Toate serviciile acestor firme sunt acordate contra cost si reprezinta cam 12% din totalul investitiei”, ne-a spus directorul adjunct al APDRP, Florentin Chitoran.
5 proiecte intocmite si 2 finalizate
Procurarea documentelor sau verificarile repetate la care sunt supuse dosarele nu sunt singurele piedici care intarzie finantarea propriu-zisa. Cofinantarea privata, adica partea de bani cu care potentialul beneficiar trebuie sa contribuie la investitie este o alta problema. Celor care nu dispun de suma necesara, Guvernul le pune la dispozitie trei variante de imprumuturi bancare.
Directorul OJCA Mita Enache afirma ca perioada dintre depunerea cererii de finantare si momentul in care banii intra in contul beneficiarului este de doar 90 de zile. Desi aceasta perioada este precizata si in Ghid, avem indoieli ca este respectata, tinand cont de procedura greoaie la care este supus solicitantul.
Tot acest demers explica, intr-un fel, faptul ca in Prahova s-au intocmit doar in mai mult de un an 5 astfel de proiecte dintre care, finalizate sunt doar doua, primindu-se inclusiv finantarea.”Acestea au vizat activitati in domeniul apiculturii si al cresterii melcilor. Lucram acum la inca trei”, ne-a spus seful serviciului OJCA. In Prahova, totalul programelor finantate de SAPARD in ultimul an s-a ridicat la valoarea de 60 de milioane de euro.
Gabriela IONITA














