Comisariatul Gãrzii de Mediu a cerut Fiscului Prahova executarea silitã a 15 firme
Chiar dacă majoritatea agenţilor economici prahoveni (ca, de altfel, întreprinzătorii din întreaga ţară) au fost puternic afectaţi de criza economico-financiară, în anul precedent, aceasta nu înseamnă că angajaţii Comisariatului Gărzii de Mediu Prahova s-au confruntat cu mai puţine cazuri referitoare la nerespectarea legislaţiei în domeniul protecţiei mediului. Ba, dimpotrivă, dacă avem în vedere faptul că, în urma controalelor inopinate sau a sesizărilor primite de la cetăţeni, în anul anterior au fost aplicate 123 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.200.000 de lei. Potrivit declaraţiilor directorului coordonator al Comisariatului Gărzii de Mediu Prahova, Ştefan Popescu, cel mai îngrijorător este faptul că, spre deosebire de anii precedenţi, a crescut numărul cazurilor de societăţi comerciale, dintre care unele cu notorietate în mediul de afaceri, care au pus, cum se zice, căruţa înaintea cailor. Mai exact, au demarat diverse lucrări sau investiţii fără a obţine, în prealabil, după caz, autorizaţia sau acordul de mediu, ori fără a lua toate măsurile care se impuneau în vederea protecţiei mediului. „Mă refer, spre exemplu, la compania Michelin România, cu sediul în comuna Floreşti, care a fost amendată cu 60.000 de lei pentru dezafectarea unor rezervoare tehnologice fără deţinerea acordului de mediu, sau la Rafinăria Petrotel-Lukoil, care a fost sancţionată contravenţional cu 50.000 de lei pentru neluarea tuturor măsurilor legale privind reducerea poluării accidentale (ca urmare a evacuării în atmosferă a emisiilor de hidrogen sulfurat). Tot pentru lipsa măsurilor de limitare la maximum a poluării accidentale ( mă refer la locuinţele ploieştenilor de pe Str. Gârlei) şi Rafinăria Vega a încasat o amendă în valoare de 50.000 de lei”, ne-a precizat Ştefan Popescu.
În situaţia în care agentul economic nu-şi achită sancţiunea contravenţională, în termen de 15 zile de la aplicarea acesteia, dar nici nu formulează plângere în justiţie împotriva procesului-verbal de contravenţie, atunci Comisariatul Gărzii de Mediu notifică Fiscul Prahova, pentru demararea procedurii de executare silită, în toate cazurile de acest gen. Iar în decursul anului precedent, pe lista neagră a Fiscului Prahova au figurat 15 asemenea rău-platnici, valoarea amenzilor aplicate dar neachitate însumând peste 120.000 de lei.
C. DUMITRU














