Institutul Naţional de Statistică a păstrat tradiţia ca, în luna decembrie a anului recent încheiat, să realizeze, în conformitate cu cerinţele Regulamentului Comisiei Europene (EURATOM), o nouă Anchetă Structurală asupra activităţii societăţilor specializate în editarea ziarelor. Au fost evaluate rezultatele anuale, obţinute în 2008, de către 478 de firme care, la nivel naţional, editează ziare în format tipărit, dar şi în format electronic, inclusiv pe Internet. Pentru Editura Prahova – care editează cotidianul „PRAHOVA” – această cercetare aduce noi confirmări, cu atât mai importante şi mai relevante în contextul în care economia României, ca şi cea a întregii lumi, se confruntă cu dificultăţile crizei financiar-economice, care impun o fundamentare cât mai realistă a obiectivelor, pe baza cunoaşterii unor informaţii şi date statistice cât mai exacte. Potrivit datelor ce ne-au fost transmise printr-un comunicat ce poartă semnătura preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, prof.univ.dr.Vergil Voineagu, Editura Prahova se situează pe locul 12 la nivel naţional, în funcţie de numărul mediu de salariaţi, şi pe locul 16, din punct de vedere al cifrei de afaceri realizate în 2008 (fără TVA), în valoare de 1.005.268 mii de lei.
Dincolo de cifre, care au relevanţa lor în plan statistic, aceste noi clasări în topul naţional vin să valideze performanţa întregii politici de editare, tipărire şi difuzare a ziarului, inclusiv din perspectiva social-economică a asigurării şi menţinerii locurilor de muncă pentru personalul angajat, în condiţiile ştiute ale concurenţei şi ale dificultăţilor de pe piaţa locală şi naţională de profil.
Sunt rezultate care ne bucură şi pe care, ca de fiecare dată când obţinem astfel de confirmări ale muncii noastre, le împărtăşim cu dumneavoastră, cititorii noştri, cei care cumpăraţi zilnic ziarul Prahova sau îl citiţi în varianta on-line.
De altfel, considerăm că, drept mulţumire pentru fidelitatea şi credibilitatea pe care ni le acordaţi, avem datoria ca şi în 2010 să nu vă dezamăgim şi să rămânem în topul naţional al celor mai buni.
Luiza RĂDULESCU PINTILIE














