Deoarece în ultima perioadă în presa locală au apărut informaţii potrivit cărora Hotărârea 375/2009, care a stabilit prioritatea acordării terenurilor pentru 66 dintre cei peste 700 de tineri înscrişi pe listele de aşteptare pentru primirea unui lot de casă de la Primărie, consilierul local Valentin Marcu a emis un comunicat de presă prin intermediul Serviciului comunicare, relaţii publice al Primăriei Ploieşti. Marcu este consilier local şi secretar al Comisiei 5 pentru Protecţie şi Asistenţă Socială, Ordine Publică, Respectarea Drepturilor şi Libertăților Cetăţeneşti, Petiţii şi Reclamaţii a Consiliului Local Ploieşti şi se află pe locul 231 pe această listă.

„La momentul în care Hotărârea Consiliului Local Ploieşti nr. 375/2009 a început să fie dezbătută în comisiile CL, am informat reprezentanţii Direcţiei Patrimoniu că deţin un imobil în municipiul Ploieşti şi ca urmare nu mai am dreptul de a primi teren, fiind asigurat de către reprezentanţii instituţiei respective că persoanele aflate în această situaţie au fost excluse de pe lista de priorităţi privind acordarea de terenuri pentru tineri sub 35 de ani în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală.
Întrucât hotărârea respectivă se referea la acordarea a doar 66 de loturi recunosc, şi aici este greşeala mea, că am verificat lista de cereri doar până la poziţia 100, ulterior constatând că eu figurez pe locul 231, fiind convins că personalul de specialitate al Direcţiei Patrimoniu a făcut modificarea respectivă.
Menţionez că nu am făcut parte din comisia care a analizat dosarele pentru acordarea de terenuri, aceasta fiind alcătuită doar din reprezentanţi ai Executivului. Comisia nr. 5 a Consiliului Local Ploieşti, al cărei secretar sunt, a acordat doar un aviz favorabil fără de care proiectul nu putea intra în dezbaterea Legislativului. Votul meu în această comisie a fost determinat de dorinţa de a sprijini tinerii care aşteptau de ani de zile să primească un teren pentru a-şi putea construi o locuinţă.
Lipsa unui interes patrimonial din partea mea este mai mult decât evidentă, din moment ce nu am mai actualizat acel dosar din anul 2004, iar din declaraţiile mele de avere şi de interese, publicate pe siteul Primăriei Ploieşti, reiese că am achiziţionat un apartament încă din anul 2006.

Acestea fiind aspectele legate de aprobarea HCL 375/2009 consider că în niciun moment nu m-am aflat în incompatibilitate şi nici nu poate fi vorba de vreun conflict de interese, care ar putea duce la ideea că actul normativ adoptat de Consiliul Local Ploieşti este ilegal”.