Dan DIMACHE
Impingerea lui Tariceanu jos din fotoliul de premier este o operatiune destul de laborioasa. Daca merita sau nu seful liberalilor sa fie dat la o parte, asta e o alta problema, pe care nu ne propunem sa o discutam aici. Putem preciza cu certitudine, insa, ca mai toate cate i s-au tras premierului au plecat dinspre zona Traian Basescu – PD; nimeni nu cred ca poate nega evidentele. De ce, de acolo ? Iar niste evidente: Calin Popescu Tariceanu avea mai multa personalitate decat se intuia la inceput, capatase prea multa putere, prin functiile politica si administrativa pe care le detine, il avea alaturi pe Dinu Patriciu, un oponent al ideii apropierii de democrati. Desigur, mai sunt „n” motive, pe care nu le vom mai enumera.
In acest „meci”, avand miza functia sa, prim ministrul liberal a adoptat o tactica eminamente defensiva, care a dat roade intrucatva, daca ne gandim ca s-a mentinut pe pozitii, in ciuda incercarilor variate la care a fost supus. Ca e o nuca tare a dat de gandit imediat dupa primele incercari de eliminare a sa din Guvern. Cei care au gandit ca va pleca singur in urma unor atacuri mediatice de natura sa-i erodeze imaginea, au inteles ca va fi mai greu. Tariceanu parea strivit de presedinte, dar nu se dadea dus. Tactica anticipatelor, de asemenea, a esuat lamentabil, mai ales in urma interventiilor de la nivelul UE, unde nu s-au dorit alegeri inainte de vreme, in Romania. Atacul din interior a fost, in mod firesc, urmatoarea manevra: plecarea din echipa a catorva ministri liberali, printre care si acela cu cea mai mare popularitate, Mona Musca. Concomitent cu lovitura la nivel de guvern, a avut loc si cea pe linie politica. Mai multi fruntasi liberali, pe linia Valeriu Stoica, au lansat o ofensiva a declaratiilor impotriva sefului lor. Degeaba. Nu va da randament, dupa toate probabilitatile, „lansarea la apa” a lui Theodor Stolojan, ca varianta clara de inlocuire. Moment in care, probabil ca adversarii si-au dat seama ca Tariceanu e aproape imposibil de miscat, si din fruntea partidului, si din fruntea Executivului, la acest moment. Si atunci, s-ar mai putea face ceva ? Da. De pilda, distrugerea intregului guvern. Normal ca daca dai jos toata sandramaua, se duce naibii si seful, ca nu poate ramane singur printre daramaturi. Iar revenirea lui Tariceanu in fruntea altui cabinet ar fi, desigur, exclusa, dupa ce se va fi dovedit o data manager falimentar. Asa ca, ministrii incep sa sara din schema, indiferent de partidele de unde provin. Copos e primul. Si nici Flutur nu se simte prea bine, din cauza sindromului aviar. La rand ar putea veni, in continuare, altii, chiar si un pedist, ca sa dea credibilitate. De ce nu Dobre de la Transporturi ?
Daca nici asta nu va merge, ce ar mai putea urma ? Desigur, „specialistii” obisnuiti cu dedesubturi nu s-au gandit ca plecarea lui Calin Popescu-Tariceanu se poate petrece, totusi, pe cale naturala. Adica, in urma prestatiei sale slabe ca prim ministru si a nemultumirii populare vizavi de rezultatele echipei sale. Lumea poate avea grija de el la… alegeri.
