* Se solicita presedintelui tarii respingerea legii
Cu toate ca o directiva a Comisiei Europene impune tarilor membre simplificarea cu pana la 25 la suta a birocratiei, in intervalul 2009- 2012, parlamentarii Romaniei procedeaza tocmai invers ! Cand spunem aceasta avem in vedere, spre exemplu, recenta introducere in Legea nr. 52/2009 privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale, a obligatiei contribuabililor persoane juridice de a-si certifica, incepand din aceasta luna, declaratiile fiscale anuale referitoare la impozitul pe profit, de catre un consultant fiscal. Aceasta chiar daca aceste documente au fost vizate, in prealabil, de catre un contabil sau expert contabil. Exceptie de la amintita regula vor face doar declaratiile fiscale pentru care este obligatorie auditarea societatii comerciale respective. „Principalul scop al acestei decizii este acela de a reduce erorile din declaratiile fiscale anuale ale unora dintre agentii economici si, pe cale de consecinta, evitarea depunerii unor declaratii rectificative, care atrag dupa sine, in cazul in care termenul de depunere este depasit, majorari de intarziere si amenzi contraventionale”, au declarat reprezentantii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF).
De cealalta parte insa, conducerea Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) considera ca prin introducerea unei certificari suplimentare „se amplifica fenomenul parafiscalitatii, afectand serios mediul de afaceri din tara noastra, prin impunerea de costuri suplimentare”. In consecinta, reprezentantii AOAR au cerut presedintelui Romaniei respingerea legii aprobate de Parlament.
Potrivit prevederilor Codului Fiscal, 15 aprilie 2010 este termenul pana la care majoritatea firmelor sunt obligate sa depuna declaratiile anuale de impozit pe profit (respectiv Formularul 101), aferente anului 2009. Ramane, asadar, de vazut daca presedintele Traian Basescu va tine sau nu cont de solicitarea reprezentantilor mediului de afaceri.
C.D.