„In maximum sase luni mi-am propus sa realizez armonizarea activitatii in intreaga retea medicala nationala a Ministerului Administratiei si Internelor”

Doua recunoasteri importante au confirmat, la sfarsitul anului abia incheiat, profesionalismul pe care medicul Venceron Vlasceanu l-a transformat intr-un numitor comun al carierei sale medicale si al celei militare. Absolvent al Facultatii de Medicina Militara, se afla, de 27 de ani, in linia I a unui front special – cel al apararii sanatatii si a vietii – lucrand numai in unitati sanitare ale Ministerului de Interne. In ultimii cincisprezece ani, a infiintat si a condus un centru medical de diagnostic si tratament la Ploiesti, care a asigurat servicii medicale, la cel mai inalt grad de calitate si competenta, pentru zeci de mii de cadre din institutiile ministerului amintit si pentru familiile acestora. Ceea ce, in mod cert, au constituit argumente importante in decizia ministrului Vasile Blaga, a echipei de conducere a Ministerului Administratiei si Internelor, de a-l imputernici, in urma cu trei luni, la conducerea Directiei Medicale, pentru ca, in urma concursului sustinut, sa fie reconfirmat, recent, in functia de director al forului ce asigura coordonarea politicii sanitare nationale in reteaua MAI, ce reuneste zeci de institutii sanitare si mii de cadre medicale. Mai mult decat atat, la 1 Decembrie 2009, medicul Venceron Vlasceanu a fost inaintat la gradul de chestor (echivalentul gradului de general din structura Ministerului Apararii Nationale), apartenenta la corpul de elita al ofiterilor – in randul carora se afla de 29 de ani – fiind, fara indoiala, o onoare la care nu putini sunt cei care viseaza. Sunt merite care incununeaza activitatea sa medicala de peste doua decenii si jumatate, perfectionandu-se continuu pana la statutul de medic primar gastroenterolog, cu competenta in endoscopie digestiva, si deopotriva experienta acumulata in managementul sanitar si cel spitalicesc-domenii in care s-a perfectionat pana la nivel de masterat, precum si implicarea sa in crearea si dezvoltarea unui centru medical judetean performant. In acelasi timp, dubla promovare a medicului Venceron Vlasceanu poate constitui si un motiv de mandrie profesionala pentru corpul medical prahovean, si la fel pentru cel militar, de a fi reprezentate la un nivel atat de inalt.
Chiar in penultima zi a anului 2009, am avut prilejul sa dialogam cu directorul Venceron Vlasceanu si acesta nu a ezitat sa ne marturiseasca dorinta sa ca, in perioada imediat urmatoare, sa reuseasca sa alinieze toate cele 40 de centre medicale judetene la standardele de dotare, de organizare si functionare a activitatii, si la cele ale ofertei de servicii medicale precum cele inregistrate la Ploiesti.
De asemenea, am avut prilejul sa putem consemna si cateva dintre directiile prioritare ale activitatii sale: „De la nivelul Directiei Medicale, incepand cu cele doua spitale din Bucuresti si Oradea,cu cele trei centre medicale de diagnostic si tratament si pana la ultimul centru medical judetean, mi-am propus ca in maximum sase luni sa finalizez armonizarea intregii activitati si functionarea tuturor acestor unitati sanitare in deplina legalitate. De altfel, in perioada scurta care a trecut de cand am preluat conducerea Directiei Medicale, sunt multumit ca am reusit sa definitivez un plan managerial pentru urmatorii cinci ani, care stabileste practic etapele de evolutie a fiecarei unitati medicale in parte, astfel incat aceasta sa asigure accesul la servicii medicale de calitate si de cel mai inalt nivel de profesionalism si competenta tuturor cadrelor din sistemul Ministerului Administratiei si Internelor. De asemenea, am finalizat- si urmeaza sa fie adoptat, dupa etapa consultarii – un Ordin care, impreuna cu normele metodologice de aplicare, reglementeaza procedurile standard de diagnostic si tratament in unitatile medicale ale MAI. In acelasi timp, stiind foarte bine ca niciodata sistemul sanitar nu a reusit sa faca fata presiunilor financiare si avand in vedere obiectivele de politica sanitara pe care Directia Medicala le coordoneaza in plan profilactic, curativ, igienic, inclusiv obligatia ca unitatile din teritoriu sa fie in orice moment pregatite sa actioneze in conditii speciale de calamitate,dezastru sau razboi, consider ca una dintre prioritati este aceea de a identifica noi surse de finantare. Ca urmare, la nivelul Directiei Medicale am infiintat deja un departament de programe si studii de fezabilitate, care vizeaza obtinerea de fonduri europene.Personal, consider ca finantarea europeana ne poate sustine in realizarea programului pe care ni l-am propus in vederea viabilizarii sistemului medical.Pentru perioada actuala, ne concentram atentia si catre o alta directie deosebit de importanta- cea a multispecializarii personalului medical, avand in vedere ca aplicarea legii care interzice cumulul salariului cu pensia a determinat multi medici cu experienta sa paraseasca sistemul medical si, drept urmare, ne confruntam cu un deficit de cadre”.
Diversificarea serviciilor medicale, dar si modernizarea unitatilor sanitare sub aspectul dotarii, al logisticii, al conditiilor hoteliere asigurate pacientilor se afla, de asemenea, inscrise pe agenda de lucru a directorului Venceron Vlasceanu, iar reusitele sale de pana acum,seriozitatea, perseverenta, responsabilitatea pe care le-a dovedit sunt mai mult decat o garantie ca si noile provocari – cum ii place sa le numeasca – se vor regasi la capitolul impliniri. Ii dorim mult succes.
Luiza RADULESCU PINTILIE