C a 2009 a fost un an dificil s-a vazut la tot pasul. Efectele crizei economico-financiare n-au ratat niciun domeniu, in foarte multe dintre cazuri vorbindu-se despre datorii cu nemiluita sau chiar despre faliment. Cat despre politica, si aceasta a fost afectata de criza, reprezentantii formatiunilor politice recurgand deseori la un adevarat razboi deschis. Dincolo de toate acestea, am vrut sa vedem cum vor incheia parlamentarii prahoveni 2009, cel putin din punct de vedere al declaratiilor de avere, care, conform legii, sunt publice. Si, analizand documentele celor 12 deputati si 5 senatori, surprizele n-au intarziat sa apara.
* Parlamentari saraci …
Chiar daca unora dintre prahoveni nu le va veni sa creada cat de modesti – din punct de vedere financiar – sunt unii dintre parlamentari, conform propriilor lor declaratii, ei bine, chiar asa si este. Avere mai deloc! De exemplu, deputatul Cristian Burlacu (PD-L) sustine ca nu are nici terenuri, nici casa, nici masina, nici bani in conturi. Este drept, insa, ca acesta a vandut, conform aceleiasi declaratii, un apartament, anul trecut, pe care a incasat 177.500 de euro. Pe lista deputatilor care in declaratiile lor, la unele rubrici, au trecut ba o liniuta, ba „nu este cazul”, mai figureaza: Marian Saniuta (PSD) nu are masina; Razvan Turea (independent) nu are nici casa, nici masina; Adrian Nastase (PSD) nu are masina si la fel si deputatul PNL Gratiela Gavrilescu; Sever Voinescu-Cotoi (PD-L) nu are masina; Andrei Sava (PD-L) n-are nici casa, nici masina; senatorul Iulian Badescu (PD-L) n-are terenuri si nici masina; senatorul Teodor Melescanu (PNL) n-are terenuri.
* …si bogati
La polul opus al parlamentarilor nominalizati mai sus sunt insa si altii care au avut ce sa completeze in declaratiile lor de avere. Pe lista acestora din urma se numara: deputatul Florin Anghel (PD-L)- cinci terenuri, doua case in Campina si o alta – in Voluntari, un apartament si o casa de vacanta – in Navodari, trei masini (o Dacia, un Daewoo si un Mercedes), bijuterii in valoare de aproximativ 7.500 de euro, conturi, si o lista intreaga de plasamente si investitii directe la 22 de societati comerciale; deputatul George Ionescu (PD-L)- cinci terenuri, patru case, un autoturism Opel Astra, bijuterii a caror valoare este estimata la 11.000 de euro.
* Au cate ceva prin conturi!
La acest capitol se inscriu urmatorii: deputatul Mihai Apostolache (PSD) – doua terenuri, un apartament si o casa – in Ploiesti, doua masini (VW Polo, BMW) si un scuter, conturi; deputatul Adriana Saftoiu (PNL) – doua terenuri, o casa in Bucuresti, un automobil (Mitsubishi Colt), cont in banca; presedintele Camerei Deputatilor Roberta Anastase (PD-L) – un teren si o casa de vacanta in Valea Doftanei, un autoturism Hyundai Tucson, conturi; senatorul Sorin Chivu (independent) – un teren, doua case, un spatiu comercial, un automobil Hyundai (anul trecut a vandut un ATV pe care a incasat 2.500 de euro), conturi, actiuni si parti sociale la doua societati; senatorul Georgica Severin (PD-L) – un teren, doua apartamente si o casa, un automobil marca Citroen Picasso, conturi, imprumuturi acordate la cinci societati comerciale; senatorul Daniel Savu (PSD) – patru terenuri, o casa, un automobil marca Peugeot, obiecte de arta evaluate la 50.000 de lei.
* Datornici
Totodata, sunt cativa parlamentari care apar cu datorii ca urmare a creditelor bancare contractate cu ani in urma: deputatul Cristian Burlacu – 50.000 de euro; deputatul Mihai Apostolache – 18.403, 50 de lei; deputatul Razvan Turea – doua imprumuri in moneda europeana, de cate 200.000 de euro si 160.000 de euro, si alte doua in moneda nationala – de 56.000 de lei si 60.000 de lei; deputatul Roberta Anastase – 9.573 de euro; senatorul Iulian Badescu – imprumuturi contractate pe mai multi ani, in valoare totala de 385.112 de euro; senatorul Sorin Chivu – pana in anul 2024 trebuie sa returneze un imprumut din 2007 de 434.496 franci elvetieni, si pana anul viitor – unul de 12.000 de euro.
***
Nu in ultimul rand, mai trebuie adaugat ca unii dintre parlamentari au mers intr-atat cu sinceritatea in completarea declaratiilor de avere incat au mentionat pana si donatiile primite sau facute cu prilejul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din noiembrie anul trecut. Este vorba despre: deputatul George Ionescu, care a primit donatie de la terte persoane in valoare de 19.850 de lei; deputatul Sever Voinescu – Cotoi a primit de la o persoana, careia i-a dat si numele, suma de 45.000 de lei; senatorul Georgica Severin a donat la inceputul lunii iunie a.c., catre Organizatia Judeteana Prahova a PD-L, suma de 21.000 de lei.
N.DUMITRESCU














