Interviu cu directorul general Traian Victor Ionescu

– Domnule director, ne apropiem de incheierea acestui an, un an dificil. Care au fost, in aceste conditii, obiectivele prioritare ale activitatii desfasurate in Parcul Industrial Brazi si cum apreciati rezultatele ?
-Din cauza crizei, unul dintre obiectivele prioritare a fost acela de a ne pastra clientii. Era de anticipat ca unele firme vor decide sa paraseasca parcul, afectate fiind de aceeasi criza, iar ca altele vor inregistra, din aceleasi motive, mari intarzieri la plata. Ceea ce s-a si intamplat. De aceea, ne-a preocupat sa aducem alte societati in cadrul parcului, in conditiile in care nu multi au fost dispusi sa se extinda si sa investeasca. Cu atat mai mult ne bucura faptul ca am putut alatura firmelor existente alti trei clienti importanti: societatea PRAGOSA – care si-a extins activitatea, Panimai si un grup de firme reunite sub denumirea Mirmetal.
De asemenea, o importanta reusita a acestui an, in contextul dificil stiut, este aceea ca o societate austriaca – Werfrom – principal contractor OMV, a construit, in scurt timp, in 2009, o statie moderna si ecologica de spalare a vagoanelor cisterna, de altfel cea mai moderna statie de acest tip din tara, complet automatizata.
Practic, in momentul de fata, in cadrul Parcului Industrial Brazi activeaza 25 de firme, cu profiluri diverse, in special din domeniul industriei grele.
La randu-ne, am reusit sa investim in dezafectarea si ecologizarea suprafetei parcului, in modernizarea retelei de utilitati. Si chiar daca anul 2009 a fost un an mai slab decat 2008, am reusit sa crestem veniturile din exploatare, prin majorarea tarifelor de inchiriere pe teritoriul parcului, dar si prin instituirea unei taxe de administrare. Din pacate, veniturile financiare au scazut , ca o consecinta a scaderii dobanzilor pe piata bancara.
– 2009 a fost un an in care s-a vorbit si se vorbeste inca mult despre disponibilizari de personal. V-ati confruntat cu aceasta problema ?
– Anticipand ca vom avea de traversat un an nu tocmai usor, inca de la inceputul anului am evaluat organigrama si am decis sa renuntam la opt posturi. De asemenea, va mai urma o etapa de modificare a organigramei, avand in vedere ca in sfarsit vom putea sa inchidem un depozit in care se afla stocuri importante de piese preluate de la societatea Termoelectrica, a caror paza si gestiune le-am asigurat cu costuri semnificative. Ca urmare, vom putea renunta la posturile de paza si de administrare, inclusiv la cheltuielile aferente, care nu erau de neglijat. Mai mult decat atat, in aceste zile, organizam licitatia pentru vanzarea pieselor ca deseuri, iar eliberarea spatiilor ne va permite inchirierea acestora, ceea ce va reprezenta o sursa de venit.
– Un recent studiu privind evolutiile economice in 2010, realizat pe baza intervievarii a peste 8000 de manageri din diverse domenii, a formulat concluzii care nu sunt deloc optimiste. Dumneavoastra cum anticipati ca va fi anul viitor pentru Parcul Industrial Brazi ?
– Este mai mult decat stiut faptul ca peste criza economica s-a suprapus si criza politica. In aceste conditii, asteptam sa fie depasita aceasta perioada de blocaj politic si sa existe un climat favorabil initiativelor legislative pentru sustinerea intreprinzatorilor, sa se renunte la impozitul forfetar si, nu in ultimul rand, sa se acorde facilitati celor care investesc in activitati productive. Referindu-ma strict la activitatea parcurilor industriale, consider ca o prioritate, in 2010, este aceea a corectarii unei scapari legislative care exclude parcurile industriale din categoria celor care pot accesa fonduri europene. Desi am facut diverse demersuri in acet sens, inclusiv prin intermediul Asociatiei parcurilor industriale cu capital de stat, acestea au ramas, pana in prezent, fara rezultat. De aceea, asteptam de la noul Guvern, de la Ministerul Dezvoltarii in mod special, sa gaseasca modalitatea prin care sa avem acces la fondurile europene. Din pacate, in cadrul unor proiecte in care am fi putut sa fim eligibili, sume importante au ramas necheltuite, numai 0,64 la suta fiind utilizate. Sunt bani cu care am fi putut realiza dezvoltarea parcurilor, am fi putut crea si moderniza retelele de utilitati, cu atat mai mult cu cat avem posibilitati de cofinantare. Exista si alte elemente care ar trebui sa grabeasca o decizie in acest sens: faptul ca investitiile pe care le-am putea realiza sunt sustenabile, utilizarea banilor este usor controlabila de catre organismele europene, iar realizarea unor investitii ar insemna atragerea de noi societati, ceea ce inseamna si crearea de noi locuri de munca. Ca urmare, daca vor exista reglementari clare, care sa ne permita sa accesam fonduri europene, putem sa speram ca anul 2010 va fi mai bun decat cel pe care ne pregatim sa-l incheiem.
– Va dorim acest lucru.
Luiza RADULESCU PINTILIE