Centrul de Comunicare Prahova – structura a Ministerului Administratiei si Internelor, infiintata pe perioada campaniei electorale si a alegerilor – vrea sa monitorizeze traseul autobuzelor care vor strabate judetul, duminica in ziua alegerilor. “Vom mobiliza intregul efectiv, atat politisti, jandarmi cat si lucratori ISU, politisti comunitari si angajati ai Prefecturii. In total, 1438 de cadre vor fi mobilizate”, a declarat subinspectorul Dan Radu, reprezentantul Centrului (foto). Astfel, de astazi politistii si jandarmii vor organiza 16 filtre pe caile principale de acces in judet. “Aceste filtre vor fi echipate cu camere video care vor filma autocarele. Astfel vom putea sa depistam mai repede vehiculul suspect daca ni se sesizeaza ca practica turism electoral. Deja le-am pus in vedere patronilor firmelor de transport ca pot fi pasibili de sanctiuni conform legii electorale 370/2004, daca practica astfel de metode”, a mai precizat subinspectorul Radu. Totusi acesta a recunoscut ca masurile organizate de politistii au, in mare parte, caracter de prevenire, deoarece in practica nu poti controla toate autobuzele si toti calatorii. Chiar si in cazul suspectarii producerii unei fraude electorale, “daca constatam o astfel de fapta nu putem retine ocupantii unui autocar si nu putem bloca actul de votare in sectia respectiva”, a spus acesta. Cele 719 sectii de votare din judetul Prahova, dintre care 153 numai la Ploiesti, vor astepta duminica prezenta la urne a 688.302 de persoane cu drept de vot. Pana acum in Prahova au fost fost facute doar 3 plangeri, majoritatea legate de afise electorale, deteriorate sau distruse de catre autori necunoscuti.
Alex POLICALA