In Prahova, numarul acestora se apropie de patru mii
Asa cum, spre exemplu, numarul parcurilor si cel al spatiilor verzi existente intr-un oras spun multe despre grija acordata mediului inconjurator de catre edilii si, deopotriva, locuitorii acelui oras, tot asa, daca este cineva interesat, la un moment dat, de mersul economiei romanesti poate, foarte simplu, urmari evolutia datelor detinute de Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC). Cel putin dupa primele 10 luni din anul in curs, acestea sunt mai ingrijoratoare ca niciodata, daca avem in vedere, de pilda, faptul ca, din cauza efectelor crizei economico-financiare, peste 120.500 de societati comerciale si-au suspendat, temporar, activitatea, in speranta unor vremuri mai bune, comparativ cu doar 10.123 de firme, in perioada similara a anului precedent, deci o crestere cu 1090,45 la suta, potrivit comunicatului remis presei de conducerea ONRC. Lucrurile nu stau mai bine, din pacate, nici la capitolul dizolvari voluntare ale firmelor- unde cresterea inregistrata in perioada mentionata este de peste 444 la suta, ca si la capitolul radieri voluntare – plus 169 la suta. Fireste ca, facand parte dintre zonele cu cea mai dinamica economie, judetul Prahova nu avea cum sa nu fie puternic afectat de criza asta care, parca, nu se mai termina. Astfel, potrivit precizarilor Ilincai Simionescu, directorul Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Prahova, comparativ cu perioada ianuarie – octombrie 2008, deciziile patronilor de suspendare a activitatii firmelor au crescut, in acest an, cu 966,39 la suta, dizolvarile voluntare – cu 103,9 la suta, iar radierile voluntare – cu 129 la suta. Pe langa scaderea drastica a darilor cuvenite bugetului statului, deciziile pe care administratorii firmelor prahovene s-au vazut obligati sa le aplice au avut ca rezultat disponibilizarea a nu mai putin de 25.848 de persoane (dintre care 11.398 sunt femei), fapt care conduce la o rata a somajului de 8,2 la suta, nemaiatinsa de multi ani.
D. COSTIN














