Vremuri (si) mai grele pentru pensionari si veteranii de razboi
De la inceputul acestei luni, Ministerul Transporturilor nu a mai achitat agentilor economici cu profil de transport persoane in trafic judetean si interjudetean costul calatoriilor pentru persoanele defavorizate (pensionari si veterani de razboi), suma care depaseste 100 de milioane de lei, la nivel national, potrivit unui comunicat remis presei de Federatia Operatorilor Romani de Transport (FORT). In consecinta, pensionarii si veteranii de razboi vor fi obligati sa achite din nou costul integral al calatoriilor efectuate pe astfel de mijloace de transport in comun. Totodata, in comunicatul FORT se mai precizeaza faptul ca reprezentantii acestui organism au demarat, inca de acum cateva luni, o discutie cu oficialii Ministerului Transporturilor si cu cei ai Ministerului Finantelor Publice, propunandu-le inclusiv compensarea acestor datorii intr-o varianta care ar avantaja bugetul statului, dar nici pana acum nu le-a parvenit vreun raspuns.
Bancile cauta clienti
Din cauza efectelor crizei economico-financiare, multor romani le-a disparut curajul de a mai contracta credite bancare. Lucru firesc, avand in vedere ca pe langa cei 630.000 de someri deja inregistrati la Ministerul Muncii se vor mai adauga, pana la finele anului, alte circa 250.000 de persoane. In consecinta, bancherii s-au vazut in situatia de a nu prea mai avea clienti pe care sa-i imprumute cu bani. Pentru a-si creste portofoliul de clienti, conducerile mai multor banci s-au gandit ca, la pachet cu imprumuturile contractate, sa le puna la dispozitia acestora si diverse polite de asigurare, prin care li se garanteaza o anumita protectie (respectiv plata, in locul beneficiarului, intre 6 si 9 rate lunare), in eventualitatea disponibilizarii titularului creditului. Mai mult, sunt banci ale caror asigurari acopera si alte riscuri, precum cele de invaliditate sau chiar riscurile de deces.

Laptele de vaca procesat, in scadere cu 11,4 la suta

Cantitatea de lapte de bovine colectat de catre unitatile procesatoare de la fermele agricole sau centrele specializate a scazut, in luna septembrie 2009, cu peste 10.000 de tone (-11,4 la suta), comparativ cu luna august a.c., potrivit datelor comunicate de Institutul National de Statistica (INS). Cea mai importanta scadere a productiei a fost inregistrata la sortimentul branzeturi (cu 310 tone). In schimb, productia de lapte de consum a inregistrat o crestere cu 1.714 tone, cea de smantana – cu 249 de tone, iar cea de unt – cu 57 de tone.
Promovarea culturii antreprenoriale
„Antreprenoriatul – oportunitate pentru competitivitate”. Aceasta este denumirea proiectului (cofinantat din Fondul Social European) care va fi lansat maine, de catre Camera de Comert si Industrie Prahova, in parteneriat cu institutiile camerale similare din judetele Giurgiu si Ialomita. Acest proiect se adreseaza, cu precadere, intreprinderilor mici si mijlocii, in scopul adaptabilitatii lucratorilor si a firmelor respective la cerintele conceptului culturii antreprenoriale, aplicat de multi ani de catre companiile tarilor europene dezvoltate.
Accidentele feroviare, investigate dupa un nou regulament
Ingrijorat de inmultirea fara precedent a cazurilor de accidente feroviare, Ministerul Transporturilor a initiat un proiect de act normativ pentru modificarea Regulamentului de investigare a accidentelor si a incidentelor feroviare sau de metrou, in scopul „imbunatatirii sigurantei pe aceste mijloace de transport”, potrivit unui comunicat remis presei. Astfel, accidentele vor fi impartite in mai multe tipuri: coliziuni care includ acostari de trenuri intre ele sau cu vehicule feroviare, precum si cu obstacole aflate in gabaritul de libera trecere; deraieri; loviri ale vehiculelor rutiere; loviri ale persoanelor de catre vehicule feroviare aflate in miscare; incendii la vehiculele feroviare. Accidentele grave implica, conform proiectului, cel putin o persoana decedata, vatamarea grava a cel putin cinci persoane, pagube importante. In cazul in care se constata ca personalul cu responsabilitati in siguranta circulatiei se face vinovat de producerea accidentelor sau incidentelor, se poate suspenda sau retrage autorizatia celui in cauza. De asemenea, pentru neindeplinirea obligatiilor privind siguranta pe calea ferata, personalul care desfasoara astfel de operatiuni de transport raspunde disciplinar, contraventional, material si/sau penal, dupa caz.