Turismul Campinei se axeaza, in cea mai mare masura, pe cele doua repere emblematice ale orasului: muzeele memoriale “Nicolae Grigorescu” si “B.P. Hasdeu”, dar pitorescul urbei ingaduie inca doua puncte de mare atractie, atat pentru localnici, cat si pentru cei care vin din exterior. Este vorba despre Bulevardul Culturii (cu toata terasa invecinata care coboara pana la DN1), dar, mai ales, despre cel mai indragit loc de agrement al localnicilor: Fantana cu Ciresi. Aceasta ultima locatie a ramas aproape cu aceleasi dotari pe care le avea si acum trei decenii, cand a fost data in folosinta. Ploiestenii si bucurestenii au, si ei, oazele lor de verdeata si recreere (padurile Bucov, respectiv Cernica), dar la Fantana cu Ciresi parca este altceva – padurea se imbina armonios cu dealul Muscel. Iar pe platoul de la poalele dealului, sunt spatii largi disponibile pentru amatorii de fotbal sau alte sporturi care se practica pe iarba. Sub administratia locala precedenta, s-au regularizat torentii paraiasului din padure, o intreprindere laudabila, dar cea mai mare problema ramane, in continuare, amplasarea scenei pentru spectacole in dreapta drumului ce urca spre Voila. Din cauza acestui nefericit amplasament, spectatorii (care se aduna, in numar mare, la festivalurile de muzica si dansuri populare organizate pe scena), ingreuneaza, adesea, traficul rutier. Uneori, circulatia masinilor este chiar blocata. De vreo 15 ani, edilii care s-au perindat pe la conducerea localitatii au tot promis ca vor remedia situatia si ca o noua scena, de dimensiuni marite, va fi amplasata in partea opusa a drumului, pentru ca spectacolele sa fie urmarite in conditii optime, iar traficul sa nu fie afectat. Spectatorii vor fi cu atat mai multumiti cu cat, in imediata apropiere, se ridica un delusor ca un amfiteatru, care poate oferi amatorilor o vizibilitate excelenta. Primarul Horia Tiseanu (care, pana acum, a punctat serios la capitolul “amenajari de parcuri si spatii verzi”), spune ca vrea sa dea o noua infatisare Fantanii cu Ciresi. De aceea, la ultima rectificare de buget, a propus si a obtinut aprobarea consilierilor pentru realizarea unui studiu de fezabilitate, in vederea unor lucrari de modernizare a locului, care sa includa si o scena intr-o locatie potrivita. Pentru ca aici se organizeaza festivaluri folclorice judetene, atractivitatea zonei ar creste, iar turismul campinean va avea, astfel, numai de castigat.
Adrian BRAD

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentINCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorGHID NATURIST