21.666.969 lei costa statul roman, in acest an, plata pensiilor fostilor parlamentari, se arata intr-o comunicare pe care Ministerul de Finante a remis-o conducerii Camerei Deputatilor, la solicitarea grupului parlamentar al PNL. Potrivit informarii, pensia medie a unui fost parlamentar se ridica lunar la 3.610 lei, de aceasta suma beneficiind, in luna septembrie, 516 de fosti reprezentanti in legislativul Romaniei. Aceasta pensie medie este formata din cota suportata din sistemul public de pensii, de 2.073 lei, bugetul de stat contribuind la randul sau cu 1.627 lei. In total, numai in luna septembrie, fostii parlamentari au primit pensii cumulate de 1.862.760 lei, iar estimarea MF vizeaza in acest domeniu un efort bugetar total de 21.666.969 lei pentru anul in curs. Cu doua saptamani in urma, grupul PNL din Camera a cerut ministrului de Finante sa trimita o statistica referitoare la numarul persoanelor care primesc pensie de parlamentar, cuantumul acestora, precum si suma care trebuie cheltuita de la buget pentru plata acestora pe anul in curs. In prezent, la Camera Deputatilor exista doua propuneri legislative care privesc anularea regimului privilegiat in care sunt calculate pensiile fostilor parlamentari: una, veche de luni bune, a celor de la PD-L si proiectul depus recent de catre PNL si PSD.