• Cauzele s-au aflat, ieri, la al doilea termen la instanta prahoveana

Ieri, la Curtea de Apel Ploiesti, Sectia Contencios Administrativ si Fiscal, a avut loc cel de-al doilea termen in procesele intentate de catre asocierile Vitalia – Floricon Salub, Vitalia – SSB si de catre Compania Romprest impotriva Primariei Ploiesti, in calitate de autoritate contractanta a licitatiei pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare in municipiul Ploiesti.

Intimata, Primaria Ploiesti, prin jurist, a depus la dosarul cauzei intampinarea la cererea de chemare in judecata de catre cele trei reclamante, precum si cererea de stramutare depusa la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Surprinzatoare a fost atitudinea juristului Primariei Ploiesti, care nu a contestat in fata completului de judecata al Curtii de Apel Ploiesti conexarea celor trei dosare initiale depuse de catre asocierile si societatea mentionate, spre deosebire de iesirea pe care a avut-o avocatul Andrei Volosevici, in urma cu cateva saptamani, cand acesta a considerat imposibila contopirea celor trei actiuni intr-una singura, dupa cum v-am informat la momentul cuvenit.
Faptul ca municipalitatea a solicitat Instantei Supreme stramutarea dosarului demonstreaza temerile pe care le are Primaria Ploiesti in legatura cu eventualul curs potrivnic al acestui proces. Pe de alta parte, dosarul depus la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in care primul termen a fost stabilit pentru data de 11 octombrie, pare incomplet. Inregistrat la data de 16 septembrie 2011, deci inainte de deciziile de conexare a celor trei cauze care au acelasi obiect si acelasi intimat, dosarul nr. 7407/1/2011 cuprinde cererea de stramutare doar a unei parti din cauza deja aflata pe rolul instantei ploiestene, in speta solicitandu-se stramutarea procesului dintre Primaria Ploiesti si asocierea Vitalia-Floricon Salub. Ceea ce pare fara sens, data fiind comasarea dosarelor decisa, deja, de catre Curtea de Apel Ploiesti.
In functie de decizia care va fi luata in privinta stramutarii de catre Instanta Suprema, procesul de la Ploiesti a fost amanat pentru ziua de 13 octombrie, data la care se va lua nota de probele depuse la dosar de catre cele trei reclamante si de catre intimata – municipalitatea ploiesteana, in cazul in care cauza va ramane, in continuare, spre judecare, la Curtea de Apel.
V.STOICA