– 29.09.2011–incendii vegetaţie uscată
În municipiul Ploieşti şi în localităţile Brazi, Ariceştii Rahtivani, Filipeştii de Târg, Tomşani, Fulga şi Gorgota, echipajele de pompieri au intervenit cu 10 autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi alte utilaje specifice pentru localizarea şi lichidarea a 10 incendii de vegetaţie uscată.
Suprafaţa incendiată a fost de aproximativ 17 ha.
Nu s-au înregistrat victime.
Având în vedere numărul foarte mare de arderi necontrolate şi ţinând cont de pericolul reprezentat de incendii pentru comunitate, reamintim populaţiei obligaţia respectării următoarelor măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor:
– efectuarea arderii numai în condiţii meteorologice fără vânt;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– supravegherea permanentă a arderii;
– izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţii, construcţii, culturi agricole vecine, fond forestier, prin executarea de fâsii arate;
– asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
– asigurarea în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apa, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
– distrugerea prin ardere a deşeurilor, resturilor menajere şi vegetaţiei uscate se efectuează cu respectarea prevederilor art. 52, alin. 3, lit. b şi art. 94, alin. 1, lit. n din Legea 265/2006 privind protecţia mediului care se referă la obligativitatea obţinerii acceptului AGENŢIEI de PROTECŢIA MEDIULUI şi informarea în prealabil a serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate în cazul arderii miriştilor, stufului sau vegetaţiei, respectiv interzicerea folosirii focului deschis pe teritoriul ariilor naturale protejate.
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează contravenţional conform prevederilor HGR 537/2007 cu amenzi de până la 1000-2500 de lei!

Echipajele SMURD au intervenit în 12 cazuri de urgenţă medicală. În toate cazurile, paramedicii au acordat primul ajutor medical calificat, persoanele fiind monitorizate şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.