FC Petrolul Ploieşti încearcă să-şi întărească lotul de jucători în această perioadă, ajungând la un acord cu portarul Mircea Bornescu (31 ani) şi cu fundaşul dreapta Alin Buleică (20 ani). Cei doi s-au aflat ultima dată sub contract cu FC Kavala, grupare ce a fost retrogradată din prima divizie elenă, ambii devenind, în urma acestei decizii, jucători liberi. În funcţie de cât de repede se va rezolva problema documentelor necesare legitimării, ei vor fi transferaţi la gruparea „galben-albastră”. Bornescu urmează ca, în prima fază, să semneze un angajament până la finalul turului, iar în contractul să fie renegociat în iarnă.

www.fcpetrolul.ro