Tot mai multi copii si adulti din Prahova sufera de diverse tulburari psihice si ca atare ajung sa fie internati pentru tratament la Spitalul de Psihiatrie Voila din Campina. Potrivit estimarilor reprezentantilor acestuia, in 24 de ore, se interneaza intre 30 si 50 de persoane, ceea ce reprezinta o evidenta tendinta de crestere a adresabilitatii.
,,In ultima perioada, ne-am confruntat intr-adevar cu o crestere a adresabilitatii persoanelor cu diferite tulburari psihice. Mai grav este ca si numarul copiilor cu tulburari de comportament, ori autism, a crescut. Spitalul este foarte cautat de pacienti si, ca atare, aproape toate paturile sunt ocupate mai tot timpul. Pentru cele 80 de paturi destinate copiilor, media de ocupare este undeva pe la 65, in timp ce la adulti, pentru cele 430 de paturi media ocuparii este de circa 400’’, ne-a declarat Irina Minescu, directorul medical al spitalului. Si pentru ca a fost o perioada de concedii pentru medici, numarul persoanelor internate a mai scazut, in prezent fiind internati doar 370 de adulti si 13 copii. De notat este si faptul ca 90% dintre pacientii internati la Voila provin din judetul Prahova, restul de 10% fiind din Bucuresti, Ialomita si Giurgiu. Din punct de vedere al diagnosticului, cele mai multe persoane sufera de tulburari depresive de diferite intensitati, schizofrenie si chiar dementa, intalnita mai ales in cazul persoanelor varstnice. ,,Actuala crestere a numarului de persoane cu afectiuni psihice corespunde evident perioadei de criza financiara, incidenta cazurilor crescand din 2010 cu 18% decat in 2009 pe fondul concendierilor, al problemelor si al incertitudinilor din viata de zi cu zi, a creditelor bancare si a imposibilitatii de plata a acestora. Mai exact, se poate spune ca problemele psihice au la baza stresul cotidian, dar si geneticul’’, ne-a precizat si Gabriel Tintarescu, managerul spitalului. Potrivit acestuia, crizele de depresie sunt mai accentuate primavara si toamna, cand se inregistreaza o crestere a incidentei cazurilor cu tentative agresive.
C. Dobre