Viitorul SC „Brazi Industrial Parc” se arata a fi unul optimist

La sfarsitul semestrului anterior, Societatea Comerciala „Brazi Industrial Parc”, din satul Negoiesti, comuna Brazi, a reusit, ca urmare a masurilor tehnico-organizatorice luate de conducerea unitatii, sa se incadreze in prevederile bugetare, cu exceptia capitolului venituri, care nu au fost realizate in cuantumul stabilit. Principalul motiv a fost acela ca membrii Consiliului de Administratie al parcului industrial au primit cu o anumita intarziere, din partea Consiliului Judetean Prahova (n.n.– unicul actionar al societatii), mandatul special pentru vanzarea a doua active din patrimoniul „Brazi Industrial Parc”. Este vorba despre doua terenuri in suprafata totala de aproximativ 7.000 de metri patrati. „Dupa evaluarea terenurilor in cauza, de catre un specialist neutru autorizat, urmeaza scoaterea acestora la vanzare prin licitatie publica. Banii incasati urmeaza sa-i folosim pentru demararea unor investitii cu forte proprii, astfel incat acestea sa ne permita ca, pana la finele anului in curs, sa ne realizam integral veniturile prevazute in buget”, ne-a precizat Traian Victor Ionescu, directorul general al SC „Brazi Industrial Parc”.
Intr-o anumita masura, probabil, optimismul interlocutorului nostru se bazeaza si pe faptul ca unul dintre cei mai cunoscuti agenti economici din cadrul „Brazi Industrial Parc” – anume Grupul Feroviar Roman (foto 1 – rampa de incarcare a produselor petroliere) doreste sa-si transfere aici intreaga baza logistica existenta prin alte parti, aceasta insemnand extinderea volumului investitiilor realizate pana acum. Pe de alta parte, o firma tot la fel de cunoscuta – Pragosa Romania SA Ploiesti, cu capital portughez, specializata in fabricarea betoanelor si a mixturilor asfaltice (foto 2) – a achizionat, de curand, un teren aflat in incinta parcului, in vederea construirii unei cladiri de birouri si a unei baze de productie generandu-se, astfel, alte locuri de munca, asta insemnand si o noua dezvoltare economica a zonei.
Asemenea celorlalte societati comerciale din judetul nostru, nici „Brazi Industrial Parc” nu avea cum sa scape, se intelege, de efectele crizei economico-financiare cu care se confrunta Romania – si nu numai – din anul 2009 si pana astazi.
Astfel, intre masurile luate de conducerea parcului industrial menite sa diminueze, cat mai mult posibil, efectele crizei figureaza si aceea a transferului unui depozit bancar al societatii, de la sucursala unei banci cu capital grecesc la o banca ai carei actionari provin dintr-o alta tara. ” Date fiind amenintarile crizei, am acceptat o dobanda mai mica la acest depozit, in schimbul unei sigurante mai mari pe o durata indelungata. Totusi, daca turbulentele crizei vor trece, iar situatia economico-financiara a tarii se va stabiliza, nu este exclus sa revenim la partenerul nostru din Grecia deoarece, cat am fost clientii acestei banci, am avut o colaborare foarte buna, oferindu-ne dobanzile cele mai mari existente pe piata romaneasca, la momentul respectiv”, a adaugat directorul Traian Victor Ionescu.
(P)
Dumitru CONSTANTIN