Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a declarat ca nu exclude posibilitatea comasarii alegerilor locale cu cele parlamentare in 2012 prin angajarea raspunderii Guvernului. “Eu nu exclud niciun fel de modalitate de abordare a modificarii cadrului legislativ in acest sens, dar, evident, inainte de a porni la drum e firesc sa existe un dialog”. “In momentul de fata exista un punct de vedere comun la nivelul coalitiei. In acelasi timp, speram ca pe proiectul de modificare a legislatiei electorale sa avem un dialog constructiv si cu opozitia, pentru ca, pe de o parte, vorbim despre comasare, care presupune modificarea legislatiei, dar, in acelasi timp, vorbim si despre un sistem electoral pentru alegerea parlamentarilor care sa consfinteasca tot ceea ce au spus romanii prin referendum – ca vor ca parlamentarii care castiga un colegiu sa ajunga in Parlament. In acelasi timp, evident, nu discutam de abandonarea votului uninominal, adica votul cetatenilor pentru oameni, si nu pentru liste”, a declarat presedintele Camerei Deputatilor. “Nu ne-am propus un termen, tocmai pentru ca ne dorim ca aceste discutii sa fie unele consistente. Nu dorim sa acceleram lucrurile, ci dorim sa le facem bine”, a adaugat Roberta Anastase. “Vorbim de o instabilitate economica existenta la nivel european si la nivel mondial. Romania este, in momentul de fata, echilibrata economic si, incet, cu precautie, mergem inainte. Introducerea sau existenta a doua etape electorale intr-un singur an stim ca presupune o serie de blocaje pe parcursul acelui an. Orice etapa electorala inseamna un blocaj administrativ, un blocaj politic inaintea acestui moment si dupa acest moment. Este absurd sa te gandesti ca intr-un an atat de dificil, din punct de vedere economic, intr-un an in care iti doresti ca economia sa mearga din ce in ce mai bine, sa introduci doua blocaje pe parcursul unui an. Practic, sa blochezi un an”, a aratat presedintele Camerei Deputatilor, adaugand ca un alt argument pentru comasarea alegerilor il reprezinta existenta unei legaturi cat mai stranse intre parlamentarii alesi uninominal si autoritatile locale si cetateni.