Zilnic, Ambulanţa Smurd a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova este solicitată să intervină în cel puţin 10 cazuri, în timp ce în weekend numărul intervenţiilor ajunge până la 100 de cazuri. ,,În fiecare weekend e la fel, numărul solicitărilor fiind foarte ridicat comparativ cu zilele din cursul săptâmânii. Dacă luăm în calcul faptul că, de la începutul anului şi până în prezent, Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare a intervenit în 3116 cazuri, atunci se poate spune că există o medie de 14,6 intervenţii pe zi’’, a declarat Marina Dinu, purtărtor de cuvânt al insituţiei. ,,Ambulanţele SMURD intervin în cazuri mai uşoare, unde nu e nevoie de medic, de exemplu persoane aflate în stare de ebrietate, persoane căzute pe stradă, cu epilepsie. După ce li se acordă primul ajutor, persoanele sunt monitorizate şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Sptitalului Judeţean de Urgenţă în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a mai precizat Marina Dinu.
Mai multe informații despre acest subiect puteți afla din ediția de mâine, 6 septembrie, a ziarului Prahova.