Teatrul de Revistă Majestic, în colaborare cu Teatrul pentru Copii Ciufulici, pregătește un debut de stagiune 2011-2012 cu totul excepţional. Astfel, în zilele de 16 şi 18 septembrie de la ora 18.30 pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor vor avea loc primele 2 reprezentaţii de gală ale premierei unui supershow de zile mari.
”S-a întâmplat la Castel” este titlul acestui spectacol eveniment, textul precum şi libretul cupletelor sunt semnate de Roxana Popescu, scenografia îi aparţine lui Ovidiu Pascal, conducerea muzicală şi orchestraţiile sunt asigurate de Viorel Gavrilă şi Aurel Anastasiu, iar ideea spectacolului, coregrafia şi regia artistică sunt semnate de binecunoscuta realizatoare Marcela Ţimiraş.
Numeroasele surprize presărate de realizatori pornesc chiar de la distribuţie care îi numără pe binecunoscuţii Nico şi Daniel Iordăchioae în ipostaze insolite (şi de actori), Daniela Răduică, George Liviu Frâncu, George Capanu, Romeo Zaharia, Silvia Stancu, Mihaela Duţu, Rodica Alexandru, Manuela Alionte Frâncu ce evoluează alături de Baletul Majestic şi Orchestra Majestic condusă de Viorel Gavrilă.
Echipa de păpuşari este alcătuită din Carmen Bogdan, Lizica Sterea, Ioana Balea, Nelu Neagoe, Alin Antemir şi Cătălin Rădulescu. Una dintre surprizele producţiei este curajoasa promovare a unor foarte tineri actori precum Dragoş Panait, Diana Uţă, Liviu Urzeală şi Andrei Mădan.
Acasă STIRI DE ULTIMA ORA! Spectacolul ”S-a intamplat la Castel”, in deschiderea stagiunii la Teatrul de Revista