Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza unui eveniment rutier care s-a produs în jurul orei 10.00, circulaţia auto pe DN7 Arad – Lipova este oprită în zona localităţii arădene Păuliş. Măsura a fost luată după ce un autotren s-a izbit de un stâlp de înaltă tensiune de pe marginea drumului. Ruta ocolitoare este: DJ 708B Ghioroc – DJ 708C Sâmbăteni. Precizăm că nu s-au înregistrat victime.
Încă un accident grav de circulaţie a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 09.00, în judeţul Olt. Evenimentul s-a produs pe DN65 Balş – Slatina, la kilometrul 67+680 metri, în afara localităţii Piatra Olt. Este vorba despre o coliziune frontală între un autoturism angajat într-o depăşire neregulamentară şi un autocamion. În accident şi-au pierdut viaţa atât şoferul automobilului, cât şi pasagerul aflat pe scaunul din dreapta.
Semnalăm, totodată, unele sectoare de drum pe care se execută diverse lucrări şi traficul rutier este uşor îngreunat. Astfel, pe DN1, în judeţul Prahova, se circulă alternativ, pe o bandă, pe un pod aflat în lucru la Buşteni, la kilometrul 131+460 metri. Tot pe DN1, în judeţul Braşov, se execută lucrări la două podeţe în zona Timişu de Jos, la kilometrii 150+800 metri şi 152+200 metri şi din această cauză traficul se desfăşoară pe o bandă, semaforizat.
În judeţul Ilfov, pe DN5, de la ieşirea din municipiul Bucureşti până la limita cu judeţul Giurgiu se execută lucrări de modernizare. Pe unele porţiuni, traficul rutier se desfăşoară restricţionat, pe o bandă, dirijat de semafoare sau piloţi de trafic. Reamintim, de asemenea, că în judeţul Ilfov, pe DN1A Bucureşti – Ploieşti, la kilometrul 18+230 metri, în zona Buftea, se execută lucrări la o trecere la nivel cu calea ferată. Circulaţia către Ploieşti este deviată pe strada Fulger din oraş.
Pentru prevenirea producerii unor accidente rutiere, le recomadăm conducătorilor auto să mărească distanţa de siguranţă în mers, iar când încheie coloane de autovehicule care încetinesc sau opresc brusc, să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp.