Ministerul Mediului s-a angajat sa finalizeze, in Prahova, trei investitii
Pe lista obiectivelor de investitii pe care Ministerul Mediului si Padurilor doreste sa le finalizeze in cursul acestui an (lista postata, zilele trecute, pe site-ul ministerului, asa cum le-a cerut premierul Emil Boc tuturor membrilor Guvernului) figureaza si cel denumit „Corectarea torentilor din zona Piele Rea – Negrasu, din bazinul hidrografic Valea Doftanei”.
Potrivit reprezentantilor Directiei Silvice Prahova (beneficiarul investitiei), din cauza ploilor torentiale, in zona amintita au avut loc, in ultimii ani, nenumarate alunecari de teren sau surpari de maluri, fenomene care au condus nu doar la avarierea diverselor cai de transport sau infrastructura, dar si la scoaterea din circuitul economic a unor importante suprafete de teren agricol.
Lucrarile acestei investitii (constand in construirea de baraje, praguri, consolidari de maluri etc.) au inceput inca de acum trei ani, iar valoarea totala actualizata la 31 decembrie 2010 se ridica la 3.469.000 de lei.
Constructorul acestui obiectiv, Conis Romarg SA Ploiesti, are ca termen de finalizare a investitiei sfarsitul acestui an.
In afara acestui obiectiv, conducerea ministerului mentionat si-a propus finalizarea, in acest an, a altor doua obiective de investitii din judetul Prahova, respectiv „Lucrari de aparare impotriva inundatiilor pe raul Slanic, in zona orasului Slanic” (investitie pentru care sunt alocate fonduri in valoare de 18.743.000 de lei) si „Statie regionala de supraveghere a radioactivitatii mediului in zona Babele” (costul total: 770.000 de lei).
C. DUMITRU














