Procurorii din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Ploiesti au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor Ghinea Florin Niculae (zis si “Ghenosu”), Mierloiu Petre (“Samuraiul”), Neacsu Eugen Florin (“Eugen Sarbu“) Serban Viorel (“Calin”), Dragut Gheorghe (“Ghelu”), Gheboianu Cosmin Stefan, Cobianu Ionut Mihai si Roman Vasile, pentru savarsirea mai multor infractiuni care intra in sfera criminalitatii organizate.
Totodata, prin acelasi rechizitoriu, au mai fost trimise in fata instantei inca sapte persoane acuzate de practicarea prostitutiei, sub coordonarea lui Ghenosu si a acolitilor sai.
Prins si eliberat
In cazul liderului gruparii, inculpatul Ghinea Florin (“Ghenosu”) s-a retinut faptul ca, incepand cu anul 2008, a initiat, constituit si coordonat un grup infractional organizat, la care au aderat mai multe persoane – printre care si locotenentii acestuia – Neacsu Eugen Florin si Mierloiu Petre – principala lor sarcina de serviciu fiind racolarea de femei si inlesnirea practicarii prostitutiei de catre acestea in Irlanda. Banii obtinuti de pe urma practicarii acestei vechi “meserii’ erau impartiti intre membrii gruparii, insa “partea leului” era luata de catre Ghenosu si colaboratorii sai principali intr-ale infractionalitatii (Neacsu si Mierloiu). Potrivit aceluiasi rechizitoriu, principalul inculpat, Ghenosu, impreuna cu alti membri ai gruparii i-au santajat pe cei carora le dadeau bani sau chiar martorii/victimele acestora.
In context, sa amintim si faptul ca, in urma cu doi ani, dupa ce gruparea a fost retinuta si, mai apoi, eliberata, martorii au inceput, unul cate unul, sa-si retraga acuzatiile, de teama represaliilor. Nu in ultimul rand, sa reamintim faptul ca eliberarea lui Ghenosu s-a petrecut cu largul concurs al fostului sef al Sectiei penale din cadrul Tribunalului Prahova, judecator Dumitru Rebegea.
Cu arma la tribunal
Faptul ca membrii clanului se simteau ca la ei acasa chiar si atunci cand erau chemati in instanta il reprezinta cazul lui Cobianu Ionut. In ziua de 24.05.2011, fiind citat intr-un proces la Tribunalul Dambovita, s-a “gandit” ca, in afara actelor de identitate, trebuie sa mai poarte la el si o… arma. Astfel se face ca oamenii legii au gasit asupra lui un pistol marca Makarov, calibrul 9 mm, cu un glont pe teava. Motivul ? Reglarea unor conturi cu o alta persoana, drept razbunare pentru faptul ca aceasta daduse declaratii in fata autoritatilor franceze intr-un dosar in care Ghenosu a fost condamnat pentru infractiunea de trafic de persoane.
In loc de concluzii
Daca scriam ca telenovela Ghenosu a inceput in 2008, sa mai reamintim faptul ca, potrivit rechizitoriului amintit, “toate aceste fapte (enumerate de noi mai sus – n.n.) evidentiaza inca o data periculozitatea deosebita pe care o reprezinta grupul infractional constituit de catre inculpatul Ghinea Florin (zis «Ghenosu»), precum si amploarea activitatii sale ilicite”.
In consecinta, poate ca, proportional cu „amploarea activitatii ilicite” magistratii vor da si verdictul cuvenit …
(F.T.)