Dragi cititori,

acest spatiu de pagina va apartine. Aici isi vor gasi loc punctele dumneavoastra de vedere in legatura cu ceea ce va framanta, va nemultumeste, va ingrijoreaza, ati dori schimbat sau credeti ca merita apreciat.

Care este programul audientelor la Prefectura?

,,Deoarece vreau sa semnalez un caz de coruptie, as dori sa stiu si eu cum ma pot inscrie in audienta la domnul prefect si care este programul de audienta al acestuia ?’’
Ana Maria Preda, Ploiesti

* * *
Doamna Preda, trebuie sa stiti ca audientele sunt oferite in fiecare zi de marti a saptamanii de catre prefect si subprefecti, intre orele 10.00 – 14.00, la camera 3 a Palatului Administrativ din Ploiesti. Inscrierile la audiente se fac in prealabil direct la camera 3, la compartimentul Relatii cu Publicul, prin apel telefonic la numarul 0244/514545, interior 232, sau prin cerere transmisa prin posta la adresa Institutia Prefectului Judetului Prahova, compartimentul Relatii cu Publicul, Bulevardul Republicii nr. 2-4, Ploiesti. Inscrierile se mai pot face si la adresa de e-mail: relatii_cu_publiculTprefecturaprahova.ro.