“Ati facut progrese, dar mai vedem cu data aderarii”

Bulgaria si Romania pot sa adere in ianuarie 2007, cu conditia sa dea dovada de hotararea necesara, a declarat comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, care a prezentat, in plenul Parlamentului European, rapoartele Comisiei Europene privind progresele inregistrate de cele doua tari in vederea aderarii.
Potrivit lui Olli Rehn, Comisia va realiza, pana la inceputul lui octombrie, un nou raport pentru a vedea daca aceeasi data poate fi mentinuta. Conform procedurilor UE, Comisia Europeana doar avanseaza propunerea referitoare la primirea de noi membri, decizia finala apartinand Consiliului Europei. Precedentul raport, din octombrie 2005, identifica 14 aspecte care necesitau o actiune urgenta din partea Romaniei, asa numitele stegulete rosii.
Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso (foto – stanga), si comisarul european pentru extindere, Olli Rehn (foto – dreapta) urmau sa vina in Romania dupa prezentarea raportului.
Astazi, cei doi oficiali europeni vor sustine declaratii de presa la Palatul Victoria si vor avea o intalnire cu conducerile celor doua camere ale Parlamentului.