A trecut mai bine de o luna de cand, din seiful Garii de Sud Ploiesti, a disparut un sac cu bani, care continea 25.000 de lei, proveniti din incasari, si vinovatul nu a fost gasit inca ! Ce-i drept, la vremea respectiva a fost intocmit un cerc de suspecti format din cele 15 casiere care aveau acces la casa de valori, insa singura masura care a fost luata pana acum a fost obligatia ca acestea sa contribuie, in solidar, la recuperarea prejudiciului.
Totusi, la sfarsitul lunii iulie, pentru elucidarea cazului, s-a dispus supunerea suspectelor la testul poligraf (detectorul de minciuni). Chiar daca procedura nu constituie proba in instanta, rezultatul acestuia ar putea, totusi, urgenta mersul anchetei.
Si totusi, graba de a elucida misterul este ingreunata de… aglomeratia mare la singurul aparat de acest gen, aflat la Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Prahova. Astfel, dupa cum ne-a declarat ieri comisarul sef Madalin Stroe, ofiter de investigatii din cadrul Politiei TF, testul la detectorul de minciuni a inceput abia dupa jumatatea lunii august, si se va termina, cel mai probabil, la inceputul lunii septembrie.
Reamintim ca, dupa cum am mai scris la vremea respectiva in ziarul nostru, politia a fost anuntata in dimineata zilei de luni, 18 iulie a.c. ca din casa de valori a Garii de Sud Ploiesti au disparut 25.000 de lei, reprezentand o parte din banii proveniti din incasarile din perioada sambata, 16 iulie 2011- duminica, 17 iulie a.c.
(F.T.)