PAS – Partidul Alianta Socialista- vrea ca ziua de 23 august sa revina in calendarul sarbatorilor nationale, sustinand ca aceasta reprezinta “un moment luminos” in istoria nationala a Romaniei si a Europei. Intr-un comunicat semnat de Biroul Executiv Central al partidului, PAS a adus un omagiu fortelor participante la actul de la 23 august, la razboiul antihitlerist, fortelor rezistentei antifasciste din perioada razboiului si din perioada interbelica, “in cadrul carora rolul esential l-au avut miscarea muncitoreasca si cea comunista, impreuna cu alte forte politice de orientare democratica”.
“PAS poarta o deosebita recunostinta eforturilor facute de armatele Coalitiei Antihitleriste si, in special, sacrificiilor facute de Armata Sovietica in zdrobirea fascismului”, se mentioneaza in comunicat. De asemenea, conducerea Partidul Alianta Socialista respinge si condamna hotararea Consiliului Ministrilor Justitiei si Afacerilor Interne ai UE din 9-10 iunie 2011, “care, falsificand istoria, incearca sa puna semnul egal intre fascism si comunism”. “Actul de la 23 August 1944 a fost un moment pozitiv in istoria noastra nationala si in istoria europeana, posibil datorita unui larg consens national la care au ajuns fortele politice ostile regimului existent intre care si Partidul Comunist Roman avand sprijinul armatei si chiar al institutiei monarhice”, sustine PAS.














