Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) da, astazi, startul Programului de stimulare a innoirii parcului national de tractoare si masini agricole autopropulsate, cu etapa inscrierii, in vederea validarii, a producatorilor, care se incheie pe 5 septembrie 2011. Apoi, in perioada 12 septembrie – 10 noiembrie 2011, urmeaza inscrierea in acest program a proprietarilor de tractoare si masini agricole autopropulsate vechi, interesati de casarea acestora. In acest sens, AFM pune la bataie 51.608.000 de lei, cuantumul primei de casare fiind de maximum 17.000 de lei, fara ca aceasta sa depaseasca 40 la suta din pretul de achizitie (fara TVA) al unui tractor sau masini agricole autopropulsate noi.
Prin extinderea Programului „Rabla” si la tractoare si masini agricole, nu doar la autoturisme, statul urmareste atat diminuarea efectelor poluarii aerului asupra mediului si sanatatii populatiei – din cauza emisiilor de esapament de la tractoarele si masinile agricole autopropulsate uzate, cat si reducerea poluarii solului si a apei din pricina scurgerilor de substante periculoase provenite de la aceste utilaje agricole. Conform comunicatului AFM, pot beneficia de acest sprijin financiar acordat de stat producatorii agricoli care detin in proprietate tractoare si/sau masini agricole autopropulsate uzate inmatriculate/inregistrate pe numele lor: persoane fizice si mostenitorii acestora; persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale sau familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008; persoane juridice romane care detin astfel de utilaje uzate: unitati administrativ-teritoriale, institutii de invatamant, unitati apartinand cultelor recunoscute in Romania, institutii publice, operatori economici si organizatii neguvernamentale.
C. DUMITRU